Potrivit coordonatorului biroului de investiţii din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Călin Fericean, în momentul de faţă sunt în derulare lucrări de natură investiţională (construcţie nouă, modernizare, reabilitare, consolidări, reparaţii capitale, lucrări de extindere a unor corpuri de clădire), în 122 de unităţi de învăţământ din Bihor, lucrări începute în 2007 şi 2008.
Construcţii noi
De asemenea, pe lângă cele 122 de lucrări care se derulează în judeţ, printr-un program finanţat de Banca Mondială, în Bihor au intrat în lucru două campusuri şcolare (Campusul şcolar comun de pe strada Armatei unde se vor muta Colegiul Economic ,,Partenie Cosma’’ şi Grupul Şcolar ,,Vasile Voiculescu’’ şi un Campus Şcolar pentru Liceul ,,Petofi Sandor’’, din Săcuieni) şi două Şcoli de Arte şi Meserii, una la Aleşd şi alta la Cadea.Valoarea Campusului Şcolar de pe strada Armatei este de 36.287.344 lei, iar a celui de la Săcuieni, de 21.530.515 lei. La Şcoala de Arte şi Meserii de la Aleşd va fi mutat Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman’’ din localitate. Valoarea contractului acestui SAM este de 2.869.000 lei, iar a SAM-ului de la Cadea, de 16.842.286 lei. Aici va funcţiona, după finalizarea construcţiei, Grupul Şcolar Cadea.
Nu sunt bani
,,La Campusul Şcolar de pe strada Armatei se lucrează la fundaţie. Lucrările ar trebui să fie gata în 2011. Din păcate ministerul nu a alocat banii necesari lucrărilor, iar asta face ca lucrările să stagneze. Conform proiectului, campusul orădean ar urma să includă şapte corpuri de clădire. Acestea vor asigura spaţii pentru 24 săli de clasă, două corpuri de clădire pentru internat, garsoniere pentru profesori, cantină, club, săli de sport etc. Şi pentru celelalte lucrări banii au fost primiţi în tranşe. Constructorii nu şi-au văzut toată suma de bani prevăzută în contract. Oricum, în comparaţie cu alte judeţe stăm bine cu execuţia. Nu se lucrează în acelaşi ritm în care se lucra când erau bani, însă stăm bine’’, a declarat Călin Fericean.
Grădiniţe noi
Tot prin Banca Mondială a demarat un program care include construcţia a zece grădiniţe noi în judeţ (la Gurbediu, Diosig, Ceica, Tăuteu, Girişul de Criş, Păgaia, Sălard, Ciocaia, Toboliu şi Săcuieni). Toate aceste zece grădiniţe sunt – potrivit lui Călin Fericean, în faza de licitaţie pentru proiectare. Alte nouă grădiniţe vor intra în reparaţii capitale, în etapa a doua a proiectului finanţat de Banca Mondială, prin Unitatea de Management a Proiectelor de Modernizare a Reţelei Şcolare şi Universitare (Valea lui Mihai, Vaşcău, Cordău, Grădiniţa nr. 13 Salonta, Şuncuiuş, Căbeşti, Borod, Bălaia şi Călacea).
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!