„Într-un sens destul de larg, muzica clasică cuprinde o perioadă de câteva secole în care știința muzicii a evoluat pornind din biserici și mănăstiri și a ajuns la cele mai complicate dezvoltări ale sale, care au apărut în ultimele decenii. Totodată, clasic înseamnă ceva bine-cunoscut sau poate să reprezinte perfecțiunea, modelul care poate fi urmat”, precizează Filarmonica de Stat Oradea legat de următorul său eveniment.
Concertul „Ritmuri clasice” de joi, 5 decembrie, ora 19:00, va fi deschis de Simfonia nr. 1 în Re major, op. 25, intitulată și Simfonia clasică de Serghei Prokofiev. Programul va fi completat de Concertul pentru Oboi în Re Major, AV 144 de Richard Strauss. În partea a doua, va fi prezentată una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Igor Stravinsky și poate cea care l-a transformat într-un „clasic” al muzicii culte: Baletul Petrușka. Cele trei lucrări alcătuiesc programul concertului care va fi dirijat de Andrej Vesel, avându-l ca solist pe Gáti Sándor.
Serghei Prokofiev a început să compună Simfonia nr. 1 în Re major, op. 25 sau Simfonia Clasică în anul 2016, finalizând-o în 10 septembrie 1917. Numele de Clasica a fost dat chiar de compozitor și provine de la faptul că a fost scrisă într-o reinterpretare modernă a stilului clasic din creația lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart. Premiera a avut loc la Sankt-Petersburg, în 18 aprilie 1918 și a devenit una dintre cele mai cunoscute lucrări din creația lui Prokofiev.
În arhiva bogată a pianistului Thurzó Zoltán se regăsește prima audiție a lucrării lui Prokofiev la Oradea. Aceasta a avut loc la Teatrul de Stat, în 20 mai 1955. Programul concertului dirijat de Aurel Popa a fost unul divers, cu lucrări simfonice de Bach, Prokofiev și Ceaikovski, dar și cu lucrări vocale din creația lui Leoncavallo, Mussorgsky și Verdi, interpretate de baritonul Petre Goangă-Ștefănescu.
Concertul pentru Oboi în Re Major datează din anul 1945, făcând parte din seria ultimelor lucrări compuse de Richard Strauss. Premiera a avut loc la 26 februarie 1946 la Zürich, avându-l ca solist pe Marcel Saillet, care a concertat alături de Tonhalle Orchester, condusă de Volkmar Andreae.
Aceeași arhivă a muzicianului Thurzó Zoltán aduce la cunoștință faptul că lucrarea straussiană pentru oboi a mai fost cântată de către Filarmonica de Stat Oradea pe 1 noiembrie 1993, la Teatrul de Stat. La pupitrul dirijoral s-a aflat Romeo Rîmbu, iar soliștii concertului au fost Emanuel Alebühl la oboi și Vandroogen Broeck la vioară, într-un programul complex și destul de dificil, alcătuit din lucrări de Béla Bartók și Richard Strauss.
Petrușka este numele faimosului balet compus de Igor Stravinsky pentru stagiunea de la Paris din anul 1911, urmând a fi prezentat de trupa rusească de balet a lui Serghei Diaghilev. Coregrafia originală a aparținut lui Michel Fokine, iar concepția scenică și costumele purtau semnătura lui Alexandre Benois. Premiera baletului a avut loc la Théâtre du Châtelet în 13 iunie 1911, iar în rolurile principale s-au aflat Vaslav Nijinsky, Tamara Karsavina, Alexander Orlov și Enrico Cecchetti Petrușka este povestea de iubire și de gelozie dintre trei păpuși.
La Oradea, Suita Petrușka a putut fi ascultată pentru prima dată la 30 ianuarie 1967, când Orchestra Filarmonicii de Stat, dirijată de Miron Rațiu, a interpretat-o la Teatrul de Stat. În același concert au mai fost incluse lucrări din creația lui Sabin Drăgoi, Piotr Ilici Ceaikovski și Johann Sebastian Bach.
Citiți principiile noastre de moderare aici!