Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au descoperit că Viorica Banciu, dascălul prins în flagrant luând mită de la studenţi şi arestat săptămâna trecută, îşi făcuse un obicei din a pretinde bani discipolilor săi.
Viorica Banciu, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Oradea, obliga studenţii să-şi cumpere lucrările de licenţă de la ea. Sumele pretinse de la studenţi porneau de la 100 de euro şi ajungeau până la 400 de euro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au arătat că, în luna octombrie 2015, Viorica Banciu, în calitate de coordonator ştiinţific de lucrări de licenţă, a pretins de la o studentă (denunţătoare în cauză) suma de 300 de euro, în vederea întocmirii unei lucrări de licenţă la materia sa, respectiv la Limba şi literatura română, sumă din care, în data de 10.11.2015, a primit 150 de euro , iar în data de 15.01.2016, diferenţa de 150 de euro.
Banciu mai este acuzată de procurori că, în toamna lui 2015, ar fi pretins de la alte două studente diverse sume de bani în vederea întocmirii unor lucrări de licenţă. Astfel, procurorii au arătat că Banciu a cerut de la o studentă suma 400 de euro, din care ar fi primit jumătate, iar de la o alta, 100 de euro.
Trafic de influenţă
O altă faptă imputată dascălului este traficul de influenţă, pentru că ar fi pretins de la denunţătoare o sumă de bani pentru a-şi exercita influenţa faţă de un membru al Comisiei de licenţă, constituite pentru examenul din această vară.
,,În schimbul banilor, Comisia i-a fi acordat denunţătoarei ajutorul pentru a promova examenul de licenţă ce va fi susţinut în vara anului 2016’’, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
,,Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata Banciu Viorica a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa. Faptul că inculpata din prezenta cauză, în calitate de profesor de limba şi literatura română, a pretins diferite sume de bani în vederea întocmirii unor lucrări de licenţă studentelor sale, refuzându-le practic acestora orice posibilitate de a-şi întocmi fiecare individual lucrările de licenţă, sub coordonarea sa, ca profesor îndrumător, denotă o periculozitate sporită a faptelor inculpatei întrucât le-a lipsit pe studente de dreptul de a-şi desăvârşi pregătirea profesională, ignorând dreptul acestora de a învăţa.
Din modalitatea de săvârşire a faptelor rezultă o totală lipsă de respect a inculpatei atât pentru sistemul de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea, cât şi pentru însăşi profesia sa, lipsind astfel actul educaţional de efectele sale fireşti, inculpata folosindu-şi profesia exclusiv în interes personal, în vederea obţinerii unor sume de bani’’, se mai precizează în comunicatul semnat de procurorul Maria Cotrău.
De la atenţii la cadouri scumpe
Procurorii atrag atenţia că, în prezent, fenomenul corupţiei în învăţământ a luat o amploare deosebită ceea ce generează, inevitabil, consecinţe negative majore pentru societate.
În opinia lor, diminuarea accesului la un învăţământ de calitate superioară, neîncrederea în sistemul educaţional şi degradarea acestuia, promovarea nonvalorilor, incompetenţa profesională şi perpetuarea acestui model cultural sunt câteva dintre principalele efecte pe care le are corupţia din sistemul de învăţământ asupra societăţii.
,,Fiind afectat dreptul fundamental la învăţătură, putem vorbi despre o discriminare a copiilor cu o posibilitate financiară precară şi despre inexistenţa şanselor egale la educaţie. Trecerea de la micile atenţii oferite profesorilor, cu diferite ocazii, la cadourile scumpe sau obligativitatea meditaţiilor acasă declanşează o competiţie incorectă între copiii fără posibilităţi materiale, care învaţă sau vor să înveţe, şi cei care îşi cumpără notele sau examenele.
Şansa copiilor săraci de a câştiga această competiţie dată pentru dreptul la învăţătură depinde doar de voinţa colectivă şi atitudinea civică anticorupţie, prin netolerarea, denunţarea, demascarea şi, nu în ultimul rând, sancţionarea cu promptitudine a acesteia. Daca acest fenomen nu se va diminua, ci se va perpetua, atunci intrarea noii generaţii pe piaţa muncii ne va situa, cu siguranţă, în rândul ţărilor cu un nivel cultural şi profesional extrem de scăzut. Un sistem de învăţământ corupt, ineficient, care nu asigură educaţia necesară şi nu transmite valori şi principii etice, va genera un produs care va avea efecte distructive asupra societăţii de mâine.
Vom avea o societate degradată moral, cu un nivel extrem de ridicat al corupţiei şi incompetenţei profesionale, şi un sistem instituţional fragil, care nu va putea să menţină ordinea socială şi nici să reducă sau să ţină sub control tensiunile şi conflictele care vor fi inevitabile’’, a mai punctat Maria Cotrău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!