Informaţiile Bihon.ro şi JB, dar şi cele apărute într-un portal online referitor la implicarea unui poliţist din Sântandrei într-un caz cu stupefiante au fost negate luni dimineaţa de procuror Bianca Daciana Vidrean de la DIICOT Oradea. „Nu există niciun dosar cu acest subiect”, ne-a spus proc. Vidrean.
Declaraţiile procurorului însă se bat cap în cap cu declaraţiile „cercetatului”, care a relatat colegilor din presă că a fost într-un local, unde şi-a pus geaca pe cuier. La plecare, şi-a luat geaca şi, când se îndrepta dinspre baie spre ieşire, i-au ieşit în cale lucrătorii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi „alţii”. Poliţistul, adjunct al şefului de post din localitate, a spus că nu s-a temut când şi-a văzut colegii intrând în local, dar aceştia au găsit în buzunarul gecii lui substanţe cu efect halucinogen interzise şi o sumă de bani. Poliţistul a spus că banii erau pentru consumaţia din local, că probabil e vorba de duşmani, chiar dacă el lucrează doar în zonă limitrofă Oradiei şi a promis că va face declaraţii după încheierea dosarului de către DIICOT.
Pentru Bihon.ro şi Jurnal Bihorean, poliţistul a informat că povestea s-a întâmplat de circa o lună de zile, că dosarul de cercetare de la DIICOT e oricum spre final şi că va face declaraţii doar după încheierea procesului de cercetare deschis de procurorii DIICOT. După amiază, proc. Vidrean ne-a spus din nou că „nu e niciun dosar pe acest subiect şi nici nu infirm, nici nu confirm existenţa unui astfel de caz. Nu facem declaraţii”, că procurorul de caz nu e de acord să ofere informaţii presei locale şi că, dacă nu e niciun dosar e posibil ca persoana să aibă altă calitate în această cercetare, nu cea pentru care se întocmeşte un dosar, adică de învinuit.
[related-post post_id=”1950208″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!