Vineri, după-amiază, Comisia de competiţii din cadrul FRF a luat act de retragerea din campionatul Ligii a III-a, Seriei a V-a, a echipei CSM Sighetu Marmaţiei. În aceste condiţii, jocul CSM Sighet – Unirea Dej nu a mai fost programat, iar maramureşenii vor pierde toate meciurile disputate în retur cu 0-3.
Luceafărul ar fi trebuit să joace în penultima etapă la Sighetu Marmaţiei, iar în condiţiile date va câştiga la „masa verde” cu 3-0. Sunt cele 3 puncte de care „luceferii” mai aveau nevoie pentru a fi matematic promovaţi în Liga a II-a.
Ultimul joc acasă
Sâmbătă, la ora 18:00, Luceafărul va disputa ultimul joc de pe teren propriu din acest sezon, cu Unirea Jucu, la Baza Sportivă Luceafărul din Sînmartin. Ocazie cu care va sărbători promovarea în eşalonul doi. Jucătorii aşteaptă ca spectatorii să vină într-un număr cât mai mare să sărbătorească împreună această performanţă. Intrarea publicului este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!