Invitatul special al universitarilor orădeni este maestrul Ion Caramitru care la rândul său este însoţit de Florina şi Florin Mariş Hinsu, Iuliana şi Florin Chelu, corul D al Segno. Spectacolul este programat de cei de la Universitate Oradea la ora 17.00.
Luceafărul aniversat la Universitate Oradea
Vineri la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va avea loc un spectacol dedicat aniversarii lui Mihai Eminescu, poetul naţional, în organizarea celor de la Universitate Oradea.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri dimineața în șase bazine hidrografice.
România
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând că acesta este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea totală și căldura arătată permanent românilor, scrie Agerpres.
FC Bihor
Antrenorul Eric Lincar: „Cred că în jocul de sâmbătă, principalul nostru adversar vom fi noi înșine”
Antrenorul Eric Lincar apreciază că echipa hunedoreană poate constitui un model de management.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a demarat, în 21 martie, activitățile de inventariere și evaluare a stării de sănătate a arborilor aflați pe domeniul public, ca parte a proiectului „Master Plan – Strategia de conservare și dezvoltare a fondului arboricol urban al Municipiului Oradea”, derulat în baza unui contract semnat cu firma SC Cadro Landscape Studio SRL.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Laczko, tânărul de 18 ani, cercetat de polițiștii din Tinca după ce a dat mai multe spargeri și a furat lemne de foc și obiecte de uz casnic, a fost eliberat din arestul Poliției Bihor și pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!