Proiectul va avea ca obiect modernizarea, respectiv dezvoltarea bazelor sportive ale celor două şcoli. „Vom trimite proiectul nostru la Debreţin, urmând ca în luna iunie să semnăm un acord de colaborare, care constituie un prim pas spre accesarea de fonduri HU-RO. Pentru noi, principala prioritate este modernizarea stadionului şi dotarea sa cu o pistă sintetică modernă. Suma totală care se poate accesa este de şase milioane de euro, trei pentru partea maghiară, respectiv trei pentru cea română”, a declarat directorul LPS Bihorul, Dan Matei.
LPS Bihorul şi KSI Debreţin, proiect comun HU-RO
Conducerea Liceului cu Program Sportiv Bihorul (director Dan Matei) colaborează cu Şcoala Sportivă (KSI) Debreţin (director Orendi Mihaly), pentru întocmirea unui proiect comun, având ca scop atragerea de fonduri europene.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 29 noiembrie, Oradea a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii împreună cu procurorii bihoreni, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 23 și 26 de ani, un bărbat și o femeie, membri ai aceleași familii, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea pentru 30 de zile a unui bărbat de 26 de ani, acuzat de trafic de droguri de risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a străzii Diasporei, situată în cartierul Diasporei, cal mai nou din Oradea, se apropie de finalizare, urmând realizare marcajelor rutiere și montarea indicatoarelor de circulație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au încercat să scape de arest, dar s-au ales cu alte 30 de zile după gratii. Judecătoria Beiuș a admis, vineri, cererea procurorilor și a prelungit măsura arestării preventive în cazul celor trei hoți prinși după ce, cu măști pe figură, au spart o firmă din Ștei și au plecat cu peste 200 de pachete de țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Abonamentele pentru parcările de domiciliu valabile în anul 2025 pot fi prelungite în perioada 1 - 31 decembrie 2024.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!