Grindeanu a comparat situația acestui tronson cu celebrul serial „Tânăr și neliniștit”, referindu-se la numeroasele complicații, contestații și amânări care au marcat proiectul.
„Lotul Chiribiș-Biharia, cred că știți mai bine decât mine, este o istorie, un foileton, un «Tânăr și neliniștit», episodul 600 și ceva”, a declarat Grindeanu, adăugând că situația a început încă de pe vremea fostului premier Ludovic Orban.
Ministrul a explicat că, în ciuda semnării inițiale a contractului în perioada guvernării liberale, lucrările nu au avansat din cauza neînțelegerilor legate de majorarea valorii contractului, cerută de asocierea inițială de firme, condusă de grupul Selina.
Neînțelegerile dintre Beneamin Rus, patronul Selina, și oficialii de la București au dus la anularea contractului și la deschiderea unui proces împotriva CNAIR. Licitația a fost ulterior reluată și atribuită în mandatul lui Grindeanu, dar lucrările vor începe efectiv abia în 2025, un an după semnarea contractului.
Ministrul a subliniat că această întârziere nu se datorează Ministerului Transporturilor, ci negocierilor cu Beneamin Rus.
„Dacă vreți, o iau din urmă, pe de vremea lui Orban (n.r. – Ludovic Orban), când aceleași guverne de dreapta au venit aici și au semnat, cu mândrie patriotic, înainte de alegerile parlamentare din 2020, acest lot. Care ce să vezi, imediat după ce s-a semnat, cu anumite promisiuni, și-mi asum ce spun, făcute cum că: «hai să semnăm acum, că după, reglăm noi lucrurile care nu erau reglate. Și ce să vezi, acele lucruri nu s-au mai reglat. Ceea ce trebuia să înceapă și să se execute nu mai încăpea în contract, în sensul de sumă. Cei de la CNAIR nu au vrut să-și assume anumite lucruri pe care domnul Orban, ca prim ministru atunci, le-a promis și cu care l-a asigurat pe cel care a câștigat acel contract. Și de acolo, întregile contracte pe care le știți. Inclusiv săptămâna trecută am avut o discuție cu managerul acestei companii. Este o dorință a oricărui ministru de bună-credință a Transporturilor este să facă lucrări, nu să rezilieze contracte. Eu nu-mi doresc acest lucru, de aceea am și evitat atât cât am putut să fac aceste rezilieri. S-a ajuns la un punct comun, ca tot ceea ce era neclar în proiect, să se facă un calendar de execuție cu această companie. Eu îmi doresc să intre cât mai repede la execuție, îmi doresc să am cât mai repede compania câștigătoare pe ultima bucată necontractată din autostrada Transilvania – tunelul Meseș”, a spus Grindeanu.
Deși nu a oferit detalii concrete despre motivele pentru care lucrările vor începe doar anul viitor, Grindeanu a dat asigurări că dorește ca lucrările să demareze cât mai repede, atât pe tronsonul Chiribiș-Biharia, cât și pe alte tronsoane ale Autostrăzii Transilvania.
În ceea ce privește tronsonul dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș, unde CNAIR a semnat un contract cu Erbașu Construcții în această primăvară, Grindeanu a anunțat că acesta „va intra în lucru probabil în perioada următoare”, în prezent fiind în faza de finalizare a proiectării.
Ministrul și-a exprimat dorința ca, până la sfârșitul anului, România să aibă 400 de kilometri de autostradă și drum expres, comparativ cu aproximativ 210-215 kilometri, cât sunt în prezent.
Trimite articolul
XParca erau 1000 de km??? Acum care este cifra reala??
Da D-le Grindeanu :vă întreb și eu ceva! Credeți că preturile la materialele de construcții va rămâne la fel? Anul viitor când ar trebuii să înceapă construcția autostrăzi vor apărea la fel aceleași probleme și veți rezilia dinou contractul! Iar lotul Biharia /Chiribis se va termina în secolul viitor! Știți ce ar fi făcut Ceaușescu cu voi? Var fi încadrat la subminarea economiei naționale! Vă executa pe toți ori vă baga în pușcărie pe viață!
Imi pare foarte rau dar Grindeanu mananca rahat!Problemele sunt mult mai vechi . Macar 20 de ani!
Vom vedea A3 in Bihor si DEx Oradea-Arad la Sf. Asteapta.