Artistul plastic Dafina Buşu a lansat prima piesă în colaborare cu Marius Pop şi Rootz Music Studio. „Lost” este o compoziţie proprie, videoclipul fiind o animaţie realizată de Dafina. Masterand în anul II la Arte plastice și Multimedia în cadrul Facultăţii de Arte din Oradea, artista nu este la prima sa animaţie. Cu lucrarea ei de licenţă, „(ÎN)CERC” a participat la festivalul de filme de scurt metraj „Filmul de Piatra” de la Piatra Neamţ, dar şi la Festivalul Internațional de Animație „Animest” de la Bucureşti. Animaţia a fost proiectată şi în cadrul expoziţiei de artă contemporană „In Virtu – În virtutea virtualităţii digitale” organizată de UAPR Filiala Oradea la Galerii de Artă-Reperaj. Cetate, după care a fost selectată şi la Bienala Internațională a Studenților organizată de Universitatea Aydın din Istanbul.
Pentru primul său videoclip oficial, produs de Marius Pop şi Rootz Music Studio, Dafina a ales să ilustreze mesajul piesei „Lost” tot printr-o animaţie. „Ce și unde este «acasă»? Ce înseamnă să te simți singur, să ai senzatia că nu aparții unui loc? Proiectul pornește de la aceste două întrebări și ia formă cu ajutorul animației bidimensionale. Home, personajul principal cu cap în formă de acoperiș, merge în sens opus masei de oameni dintr-un oraș aglomerat. La primul pas Home își scapă acoperișul, fapt ce îl determină în cele din urmă să ia parte la o călătorie în spațiu pentru autocunoaștere”, spune Dafina despre piesa „Lost”.
Marius Pop semnează producţia piesei prin Rootz Music Studio. „Colaborarea mea cu Dafina a devenit una serioasă în momentul în care am văzut cât de talentată este şi câte piese bune are «în sertar». Este una creativă pentru că avem libertate în scriere şi producţie, nefiind constrânşi de direcţii muzicale și trenduri. Se lucrează deosebit de uşor cu ea, iar eu pot să dau frâu liber imaginaţiei de producător”, mărturiseşte Marius Pop.
Pe lângă finalizarea studiilor de licenţă la Grafică în cadrul Facultăţii de Arte din Oradea, Dafina a absolvit şi Şcoala De Arte „Francisc Hubic” din Oradea, la canto, prof. Lăcrimioara Deac. Pentru tânăra artistă, muzica şi grafica se împletesc firesc, personajul Home ilustrând cel mai bine căutarea, regăsirea… Piesa „Lost” a fost urcată marţi pe platforma Youtube.
Marius Pop (producător, chitarist, compozitor, inginer de sunet) a înfiinţat Rootz Studio în 2018. A colaborat cu o mare parte dintre artiștii reprezentativi ai industriei muzicale românești: Smiley, Feli, Andra, Elena Gheorghe, Theo Rose, Delia, Ştefan Bănică Jr., Doc, Damian Drăghici, Alina Eremia, Dan Bittman, Grasu XXL, Cabron, Conexiuni, Celelalte Cuvinte, şi cu o mulțime de artişti de renume din zona jazz, pop și rock cum ar fi: nominalizatul la premiile Grammy 2020 Borlai Gergo, tim Lebefvre, Dali Mraz, Oliver Zisko, Anthony Crawford, Anton Davidyantis, Derek Sherinian, Federico Malaman și mulți alții.
Colaborarea dintre Dafina şi Marius Pop va continua.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!