Pe amplasament lucrează firma Drumuri Bihor, care deține contractul multianual de întreținere drumuri, aferent malului stâng al Crișului Repede.
Lucrările constau din amenajare locurilor de parcare, a spațiilor verzi aferente, executarea rețelei de iluminat și a celei de canalizare pluvială.
Viceprimarul Florin Birta spune că noua parcare ar trebui predată până la mijlocul lunii octombrie.
Locurile de parcare rezultate urmează să fie atribuite ca parcări de domiciliu – cele din curtea blocului vor fi distribuite prin asociațiile de proprietari – dar și ca parcări cu plată pentru cei care au treabă în zonă. „Locul era cunoscut de cei care doreau să-și lase mașina fără să plătească, chiar dacă locul nu era amenajat. Lumea trebuie să știe că acolo vor fi locuri de parcare cu plată”, spune vicele.
Terenul a fost dobândit de Municipalitate la finalul anului trecut, când Primăria a plătit 295.875 lei plus TVA pentru construcţia şi terenul în suprafaţă de 293 mp.
Firma dorea să amenajaze acolo un local de alimentaţie publică, motiv pentru care a cerut teren în concesiune de la Primărie. Municipalitatea, în schimb, a apreciat că o parcare ar fi mai utilă, dat fiind că zona este mereu sufocată de maşinile riveranilor, ale celor care vin la serviciu sau au treabă în zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!