Marea majoritate a slujbelor vacante, şi anume 243, se găsesc în Oradea.
Persoanele cu studii superioare au săptămâna aceasta 17 de locuri de muncă disponibile. În prezent agenţii economici au nevoie de contabil şef, programator, inginer producţie, inginer electromecanic, logistician gestiune de flux, asistent manager, analist servicii clenţi.
Oferta pentru persoanele cu studii medii sau şcoală profesională conţine 115 de locuri de muncă. Industria uşoară a confecţionării îmbrăcămintei şi încălţămintei oferă şi săptămâna aceasta multe locuri de muncă. Locuri de muncă vacante mai sunt ca şi asistent medical, tehnicial electronist, maistru, controlor calitate, operator date şi altele.
Săptămâna aceasta pentru persoanele necalificate sunt vacante 109 slujbe. Agenţii economici mai au nevoie 40 de muncitori în industria prelucrătoare, muncitori în industria uşoară, călători şi îngrijitori clădiri.
La Punctul de lucru Aleşd mai sunt vacante 30 de slujbe în industria confecţiilor. La Salonta, agenţii economici au declarat ca fiind vacante 36 de slujbe. În această zonă se caută şef secţie producţie cercetare, inginer producţie, reglor maşini unelte şi montator subansamble.
La Agenţia Beiuş sunt oferite spre ocupare 70 de locuri de muncă. Astfel, se caută croitor piele, cusătoare, tălpuitor şi muncitori necalificaţi pentru confecţii încălţăminte.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!