Patru copii de la Școala de Prinți și Prințese Gift of Beauty au participat de curând la Little Miss and Mister Galaxy Romania 2018. Concursul, care a avut loc la București este faza națională a Little Miss and mister Galaxy din Bulgaria.
Școala orădeană a fost reprezentată de doi băieți: Alex Constantin Botiș 8 ani și Darius Andrei Tomescu 11 ani precum și de două fete: Alexandra Gabriela Moisa 10 ani și Teodora Bulzan 8 ani.
Cea mai bună
Copii au avut de trecut trei probe: două prezentări de modă – fashion şi ţinută elegantă, şi o probă de talent. Alexandra Moisa a avut un impresionant moment de gimnastică ritmică cu elemente de dans contemporan iar Alex a impresionat juriul cu talentul său la vioară.
În urma probelor, juriul a decis ca, orădeanca Alexandra Moisa, să fie desemnată câștigătoarea marelui titlului, locul unu pe țară Grand Prix Little Miss Galaxy România 2018. „În momentul în care mi-am auzit numele am simțit o bucurie imensă, un vis împlinit. Această experiență m-a determinat și încurajat să lupt mai departe. Școala de Prinți și Prințese Gift of Beauty condusă de Denisa Hodișan a dat roade! Mulțumesc frumos Denisa pentru tot!”, ne-a spus emoționată Alexandra.
Tot locul unu, la băieți la categoria 4-8 ani a fost și Alex Botiș. Darius a ieșit al treilea pe țară cu titlul 3-rd runner up Little Mister Galaxy România 2018, în timp ce, cea de a treia reprezentantă a școlii orădene, Teodora, a câştigat premiul special din partea juriului, premiu constând într- un voucher de 500 de euro. Mai departe Alexandra şi Darius se pregătesc pentru că vor reprezenta România la Little Miss & Mister Galaxy 2019 în luna martie în Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!