Bihorul este printre judeţele fruntaşe ale „Bursei generale a locurilor de muncă”, organizate în data de 28 martie. În urma diseminării rezultatelor, la câteva zile după eveniment, rezultă că AJOFM Bihor a organizat a doua „Bursă” ca mărime, după Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul de persoane în căutarea unui loc de muncă, participante. Dacă avem în vedere oferta de locuri de muncă, judeţul Bihor se plasează pe locul trei, după Bucureşti şi Cluj.
Rezultate
„Cerereade forţă de muncă din judeţul Bihor a fost reprezentată prin inetrmediul a 63 de societăţi comerciale şi patru societăţi cu aticitate în intermediere pe piaţa forţei de muncă. Această cifră reprezintă o creştere de peste 40% faţă de anul trecut”, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor. Oferta celor 63 de angajatori s-a concretizat în 965 de locuri de muncă oferite, în creştere cu 88% faţă de anul 2013. Aici nu intră oferta celor patru angajatori în intermediere de forţă de muncă, de câteva mii de job-uri.
Peste 15% din locurile de muncă oferite au fost pentru persoanele cu studii superioare.
„Oferta de forţă de muncă a fost reprezentată prin intermediul a peste 1.800 de persoane care au trecut pargul manifestării. Au fost susţinute 2.147 de interviuri în vederea angajării, peste 800 de persoane fiind selectate pentru o angajare ulterioară”, a precizat directorul AJOFM Bihor.
Ca şi distribuţie pe grupe de vârstă a persoanelor care şi-au căutat de lucru, cele mai multe – 32% au avut vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani. Urmează persoanele cu vârsta peste 45 de ani – 24% şi cele cu vârsta sub 25 de ani – 19%.
În ceea ce priveşte rezultatele finale ale „Bursei” acestea vor putea fi cuantificate de abia peste o lună.
Tendinţe
Din diseminarea primelor rezultate se observă deja tendinţele şi direcţiile unde este necesară forţă de muncă pentru etapa următoare. „În urma ofertei de locuri de muncă se observă o relansare a economiei în judeţul Bihor. La «Bursă» nu erau neapărat angajatori noi, ci şi angajatori mai vechi care au început să facă mai multe angajări”, este de părere directorul executiv al AJOFM Bihor. Mai mult, acesta a observat că a început să se schimbe acea etichetă de judeţ „pantofar”, pusă de mai mulţi ani Bihorului prin prisma muncii oferite de firmele de lohn.
La „Bursă” multe locuri de muncă au provenit din industria prelucrătoare şi din industria compenentelor electronice. Domeniul turismului a oferit, de asemenea, peste 110 locuri de muncă. „În ceea ce priveşte oferta pentru persoanele cu studii superioare, pentru economişti au fost doar patru locuri de muncă, iar pentru jurişti nici unul. Ceea ce spune multe despre direcţi în care trebuie să o ia oferta facultăţilor”, a subliniat Békési Casaba. Au fost, în schimb, multe slujbe pentru absolvenţii facultăţilor tehnice, peste 45%.
Trebuie reţinut şi faptul că firmele de producţie au început să acapareze din persoanele interesate până nu demult de domeniul comerţului. „Asta ne dă de gândit în ceea ce priveşte cursurile de formare profesionale pe care le vom organiza în perioada următoare. Avem nevoie de personal calificat în meserii de strungar, sudor, operatori maşini cu comandă numerică”, susţine reprezentantul AJOFM. În felul acesta, agenţia judeţeană poate lua pulsul pentru meseriile cerute pe piaţa muncii. „Dacă formăm forţă de muncă calificată şi nivelul salarizării va creşte”, conchide Békési Csaba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!