Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec organizează, alături de primăriile Aleşd şi Tileagd, doua noi acţiuni de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în ziua de 10 decembrie, alături de partenerii Philips şi Carpatcement.
Puncte de colectare
Astfel, sâmbătă, 10 decembrie 2011, între orele 10.00 – 16.00, RoRec pune la dispoziţia locuitorilor din Aleşd şi Tileagd mai multe puncte de colectare a DEEE: în Aleşd: SC Salubri SA; Piaţa Agroalimentară; Sat Tinaud – Grădiniţă; Sat Peştiş – Şcoala cu clasele I-IV; Sat Pădurea Neagră – Platoul din faţa complexului. În Tileagd – Sat Tileagd – Căminul Cultural; Sat Tileagd – Şcoala cu clasele I-IV (lângă gară), Sat Tilecuş – Căminul Cultural şi Uileacu de Criş – Căminul Cultural.
În cazul echipamentelor grele sau voluminoase, activitatea de colectare DEEE se va derula prin preluarea gratuită de la domiciliu. Pentru detalii despre campanie sau programarea unui transport gratuit de la domiciliu, cetăţenii sunt invitaţi să sune la numărul 0737.309.151, disponibil până sâmbătă, 10 decembrie, între orele 08.00-15.00.
Tombolă cu premii
Pentru participanţii din fiecare dintre cele două localităţi va fi organizată câte o tombolă, la care vor fi înscrişi toţi deponenţii. Aceştia vor putea câştiga unul dintre premiile constând în obiecte electrocasnice, oferite de Philips, partenerul Asociaţiei RoRec în aceste acţiuni.
Astfel, deponenţii din Aleşd pot câştiga două aspiratoare, cinci mixere, zece cafetiere. Premierea câştigătorilor din Aleşd va avea loc la data de zece decembrie, ora 18.30, la primărie.
Cetăţenii din Tileagd pot câştiga cinci mixere sau zece cafetiere. Tragerea la sorţi va avea loc la Căminul Cultural, sâmbăta, 10 decembrie, la ora 17.30.
Detaliile despre programul campaniei de mediu şi regulamentul tombolei pot fi consultate pe www.rorec.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!