Proiectul de construire a unor noi locuinţe sociale cu sprijinul Fundaţiei Habitat pentru Umanitate suferă o nouă întârziere. Aceasta pentru că, în şedinţa ordinară a Consiliului Local de luni, reprezentanţii PSD şi PD-L au respins, din nou proiectul de achiziţionare a unor clădiri construite pe un teren al Primăriei de pe strada Moreni. Aici, executivul ar fi vrut să pornească ridicarea unor 30 noi locuinţe sociale, cheltuielile de construcţie a lor fiind suportate de Habitat pentru Umanitate, pe terenul asigurat de Primărie. Proiectul, care ar fi trebuit să întrunească 18 voturi, a fost respins cu 16 pentru, 8 împotriva şi o abţinere.
Sute de locuinţe
Iniţiativa executivului este respinsă pentru a treia oară de consilierii PD-L şi PSD, pe motiv că sursa de finanţare provine din banii alocaţi iniţial printre altele reabilitării creşei de pe strada Poieniţei şi cantinei Liceului Aurel Lazăr, în cuantum de 678.000 de lei. Chiar dacă de această dată nu au fost propuşi şi banii destinaţi creşei, în cuantum de 150.000 de lei, proiectul nu a câştigat votul consilierilor PSD şi PDL. „Am invitat reprezentanţii Habitat pentru umanitate pentru în luna iulie, să ne prezinte un raport al activităţii în parteneriat cu municipalitatea. Ei susţin că sunt dispuşi să construiască sute de locuinţe sociale în Oradea. Sper să convenim totuşi asupra unei variante aşa încât să putem demara construirea acestora”, a declarat consilierul Florica Cherecheş.
Mălina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!