PC a reuşit să indentifice deocamdată doar doi dintre cei zece proprietari, restul fiind acum în curs de verficare. Cei care nu respectă prevederile legale referitoare la menţinerea curăţeniei în incinte şi pe spaţiul public din jurul locuinţelor sunt pasibili de amenzi între 1000 şi 2500 de lei. Echipajele PC au depistat şi un mare număr de orădeni care au depozitat moloz şi diverse reziduuri pe spaţiul public, pe care i-au amendat. Alţi trei oameni, prinşi în timp ce practicau comerţul neautorizat (cu lactate şi covoare), în Pţa Nufărul, au fost suprinşi de echipajele PC, care le-a aplicat fiecăruia câte o amendă de 500 de lei. Nici agenţii economici care au amenajat terase fără să achite taxele legale şi au tulburat liniştea publică, nu au scăpat, alegându-se cu amenzi contravenţionale. Orădenii pot sesiza probleme similare la telefonul 0259-969, dispeceratul PC.
Malina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!