Cu o finanțare obținută prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în valoare de 2,7 milioane de lei, primăria a reabilitat, modernizat şi repus în funcțiune clădirea, cu o nouă destinație. Imobilul, situat pe strada Independenței din Ștei, se afla într-o stare avansată de degradare, iar acum cuprinde 12 locuinţe sociale, destinate persoanelor din categoriile vulnerabile. Aceste locuinţe beneficiază de toate utilităţile şi dotările: mobilier pentru living şi bucătărie, frigider, aragaz, maşină de spălat, televizor, necesare pentru asigurarea unor condiţii de viaţă decente, după cum ne-a informat primarul Iulian Balaj. Tot în cadrul proiectului, s-a amenajat cu paviment aleea de acces din strada Independenţei până la intrarea în incinta Liceul Tehnologic „Unirea”, precum şi parcul din proximitatea acestuia. Parcul a fost dotat cu bănci şi mese, reţea wi-fi gratuită, leagăne de joacă, tobogane, balansoare, platforme de legănare pentru persoane cu dizabilităţi şi stâlpi fotovoltaici pentru iluminatul public.
FOTO: PRIMĂRIA ȘTEI
Citiți principiile noastre de moderare aici!