În dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 04:10, echipajele Gărzii de Pompieri Tinca au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială tip ABROLL, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Holod.
„În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum, în două încăperi, existând pericolul extinderii flăcărilor la întreaga casă, la locuința vecinului, aflată la o distanță de aproximativ un metru, respectiv la anexele din curtea gospodăriei. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ o oră, după care au acționat pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 06:00. Totodată, echipajele de pompieri au evacuat două butelii din încăperile cuprinse de flăcări, prevenind producerea unei deflagrații”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent-colonel, Camelia Roșca.
În urma evenimentului, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit, au ars mobilierul din dormitor și bucătărie, trei aparate electrocasnice și materiale textile. Echipajele de pompieri au împiedicat propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei, la anexele gospodărești și la locuința învecinată, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă.
[eadvert]
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!