Suprafaţa de teren a primit această destinaţie după încheierea, de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, a procedurilor de închiriere a terenului de la CFR Marfă. Terenul a primit destinația de loc de joacă pentru copiii din zonă.
Locul de joacă se întinde pe o suprafață de 250 mp. După nivelarea, amenajarea și împrejmuirea terenului, spațiul a fost dotat cu patru leagăne, un balansoar, un tobogan și un carusel. Locul dispune de un spațiu generos, umplut cu nisip și încadrat de borduri.
Totodată, aici au fost amplasate bănci de odihnă și coșuri de gunoi. Cu acest nou spațiu de joacă, pe raza municipiului Oradea sunt amenajate în total 105 locuri de joacă, informează Municipalitatea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!