„Toate județele care au sub 1,5 la mie cazuri pozitive active în ultimele 2 săptămâni, calculat pe fiecare Unitate Administrativ Teritorială în parte, pot deschide restaurantele și localurile în interior. Împreună cu DSP Bihor am lucrat la acest aspect. Am verificat și monitorizat întregul județ astfel că avem o situație exactă unde se pot deschide localurile. Săptămânal vom face monitorizare, iar acolo unde se depășește 1,5 la mia de locuitori, acel UAT va intra, pentru o săptămână, în zona de restricții în care localurile vor fi închise”, a transmis prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea luni.
[eadvert]
În județul Bihor sunt 22 de UAT care depășesc acest prag, însă Oradea nu se încadrează printre acestea.
Directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, a enumerat lista UAT-urilor în care nu se pot redeschide localuril: Bulz, Tărcaia, Țețchea, Pocola, Tulca, Brusturi, Sânicolau Român, Ceica, Măgești, Căbești, Gepiu, Nucet, Vârciorog, Abram, Drăgești, Aleșd, Popești, Curățele, Derna, Tăuteu, Ineu și Sâmbăta.
Közzétette: Primăria Oradea – 2020. augusztus 31., hétfő
Trimite articolul
XS-au intors toate ciorile si rapciugosii pa satele de bastina, s-a colorat judeul din alb galbui in gri-maron(ca culoarea ochiului). A crescut rata infractionalitatii si in curand va creste considerabil si nr. asistatilor sociali ( cu varste de 20-30 ani si dureri de spate)! Muncim noi ca prostii sa le platim ajutoarele si spitalizarile!
Va fi o tragedie ca nu se deschid birturile la Tarcaia Bulz etc se vor stinge de sete betivi din zona aa da nu vor vota PNL o problema pentru partidul lui Klaus Werner presedintele tari lucrului bine facut no in localitatile de mai sus her Klaus nu se va vota PNL yaya