Corul Lira s-a înfiinţat ca o necesitate obiectivă de afirmare a românilor din Transilvania. Recent au fost sărbătoriţi 105 de la înfiinţare. Este un cor mixt, pe patru voci, alcătuit din 40 de corişti, de diferite confesiuni, care fac parte din toate păturile sociale: muncitori, economişti, profesori, preoţi.La momentul muzical susţinut la Casa de Cultură „Ioan Ciordaş” cu acest prilej au participat corurile bisericesti :Asociaţia Corală Ioan Buşiţia, Corul Armonia al Bisericii Sfântu Dumitru, Corul Fiat Lux din Oradea. La final, corul Lira a interpretat o suită de lucrări corale spre bucuria auditoriului.
Corul Lira a fost înfiinţat pe 20 octombrie 1905, prin grija şi strădania mai multor intelectuali, în frunte cu profesorul Ioan Buşiţia, a fost o necesitate obiectivă de afirmare a românilor din Transilvania. Iniţial, s-a numit “Doiniţa”, ulterior a primit numele de „Lira”. Corul a ieşit la rampă. în Noaptea de Anul Nou din 1906 cu „primul concert de o superioară execuţie artistică”. Corul a fost condus de-a lungul timpului de: Ioan Buşiţia, Gheorghe Meze, Mihai Cosma, Francisc Hubic, Gheorghe Ghivulescu, Petru Condoroş, Mihai Bruchenthal, Irina Pasc, Teodor Balog, Mircea Busuioc, Constantin Sava şi Remus Lazea, actualul dirijor al corului. „Pui de lei”, „Marşul lui Iancu”, „Iac aşa”, „Doruleţul”, „Lugojana”, „Idila bihoreană”, „Sfânt, Sfânt”, colinde.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!