Cu toate că aceste spitale ţin şi acum de Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Sănătăţii, Legea privind descentralizarea unităţilor sanitare prevede atribuţia CJ Bihor de a-şi numi câte un om în CA. La Spitalul CFR, membru plin în Consiliul de Administraţie a fost desemnat Bothazy Nandor, propus de UDMR, iar ca supleant liberalul Laurenţiu Păşcuţi. Pentru Spitalul din Felix situaţia a fost inversată, cu aceeaşi reprezentanţi ai PNL şi UDMR.
Deşi Opoziţia nu a făcut nicio propunere, liderul grupului PDL, Ionel Avrigeanu, a găsit că e oportun să-şi amuze colegii din Consiliu. „Putem face şi noi o propunere?”, l-a întrebat Avrigeanu pe preşedintele Ţîrle. Politicos, Ţîrle l-a invitat să-şi dezvăluie propunerea, moment în care liderul PDL a refuzat, pe un ton amuzat-plictisit: „Nu facem”… Situaţia s-a repetat pentru ambele spitale în discuţie, fapt care a stârnit râsete în sală.
Reamintim că cele două spitale rămân sub tutela ministerelor, astfel încât CJ Bihor nu are prea multe de spus privind managementul acestora. Aşadar, numirile în CA nu aveau miză…
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!