Luni, 17 octombrie 2012, Primăria anunţa semnarea contractului de finanţare pentru realizarea Complexului Nymphaea, în locul Ştrandului Municipal. Fix doi ani mai târziu, în 17 octombrie 2014, s-a stabilit data limită pentru depunerea ofertelor de execuţie pentru acest obiectiv, în condiţiile în care termenul final şi bătut în cuie pentru cheltuirea banilor europeni este ultima zi din 2015. Regula spune că facturile emise de beneficiar către finanţator – Primăria Oradea către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, după această dată, sunt respinse şi rămân pe bugetul oraşului.
„În data de 20.08.2014, a fost publicat pe SEAP anunţul privind organizarea procedurii de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de achiziţie publică a lucrărilor şi a dotării Complexului Nymphaea din cadrul proiectului „Dezvoltarea turismului de agreement prin crearea Complexului Wellness Termal Nymphaea Oradea”. Acest obiectiv de investiţie este finanţat prin Programul Operaţional Regional. (…) Cuantumul garanţiei de participare este de 1.397.296,03 lei. Valoarea estimată totală a achiziţiei este de 71.298.799,27 lei fără TVA”, anunţă Primăria printr-un comunicat de presă.
„În cazul în care avem mai multe cereri de clarificări, termenul de închidere a depunerii de oferte se poate amâna, dar nu este obligatoriu. Decizia ne aparţine”, precizează Marius Moş, şeful Direcţiei Managementul Proiectelor cu Finanţare Europeană.
Cu sau fără necesităţi suplimentare de clarificare, experienţa proiectelor bănoase anterioare arată că o contestare a licitaţiei este aproape sigură, fapt care înseamnă o nouă scurtare a termenului de execuţie. În plus, dacă lucrarea va fi disputată între mai mulţi constructori, analiza mai multor oferte este o altă activitate cronofagă.
Pierderea celor doi ani a fost cauzată de necesitatea refacerii proiectului de execuţie. Prima variantă de proiect a ştrandului a fost respinsă de conducerea Primăriei pe motiv că, din punerea sa în operă, ar fi rezultat o bază de agrement nerentabilă economic. Proiectul pentru care s-au plătit 40.000 de euro – bani de la finanţator, a fost aruncat la gunoi şi, în contul a 100.000 de euro, bani din bugetul oraşului, a fost realizat un proiect nou, pe placul şi în acord cu calculele de exploatare ale edililor.
„Cu un constructor conştiincios, ne vom încadra în termen”, mai spune Marius Moş. Faţă de perioada de implementare de 24 de luni, prevăzută în primul proiect, cel scos acum la licitaţie prevede un termen de finalizare de 10 luni!
Citiți principiile noastre de moderare aici!