Proiectul, intitulat „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Oradea”, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul Componentei C15 – Educație.
Valoare estimată este de 7.602.840,08 lei fără TVA cu termenul limită pentru depunerea ofertelor 27 ianuarie 2025, ora 15:00. Sunt 14 loturi, care includ dotări pentru săli de clasă, laboratoare, săli de sport și ateliere.
Beneficiile proiectului:
- Dotarea a 1.275 de săli de clasă și grupe cu mobilier modern: bănci, scaune, catedre, dulapuri pentru elevi și materiale didactice diverse.
- Echipamente digitale pentru 1.322 de săli de clasă, inclusiv table interactive, laptopuri, sisteme all-in-one, camere pentru videoconferință, imprimante și scannere.
- Modernizarea a 31 de laboratoare de științe (fizică, chimie, biologie), 33 de laboratoare de informatică și 42 de cabinete școlare, prin achiziția de mobilier și echipamente specifice.
- Dotarea a 40 de săli de sport cu materiale precum bănci gimnastice, mese de tenis și echipamente pentru jocuri sportive.
- Echiparea a 4 ateliere de practică pentru domenii tehnice, precum construcții, mecanică, instalații și alimentație publică.
Proiectul vizează 43 de unități de învățământ
„Proiectul vizează achiziționarea de mobilier și materiale didactice pentru 43 de unități de învățământ din Oradea, inclusiv școli, licee, grădinițe și Palatul Copiilor, fiind un demers important pentru îmbunătățirea condițiilor de învățământ din municipiu.
Printre unitățile de învățământ care vor beneficia de acest proiect se numără Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic „Traian Vuia”, Grădinița Evanghelică, Liceul Economic „Partenie Cosma”, și multe altele”, a transmis municipalitatea.
Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot consulta platforma www.e-licitatie.ro, utilizând numărul anunțului de participare [CN1076428]/18.12.2024.
Citiți principiile noastre de moderare aici!