Sunt oameni care nu pot rămâne indiferenți atunci când cei din preajma lor sunt în suferință. Iar atunci când un copil de 7 ani se îndreaptă seara cu ochii spre cer și se întreabă : „unde vom dormi la noapte?” atunci parcă toată suferința lumii a coborât în acest suflețel, prea firav să facă față unei astfel de situații.
Șanșa Dianei, micuța care nu avea un acoperiș deasupra capului sunt oamenii minunați care lucrează în Asociația „Zâmbet și Speranță Pentru Viitor”, oamenii datorită cărora Diana are un răspuns la întrebarea „unde vom dormi la noapte?”. Doar 1500 de euro îi mai sunt necesari Dianei ca să aibă o căsuță unde să doarmă.
Acestui demers i s-a alăturat o tânără mămică, care a cunoscut succesul, treaptă cu treaptă, în străinătate și care reîntoarsă acasă încearcă să-i ajute și pe alții. Andreea Olimpia Ghoerghe ne invită la cofetăria Cake Art de pe strada Bârsei nr. 4, într-un decor shabby chic să ne bucurăm de turturile ei, premiate internațional și să o ajutăm astfel pe micuța Diana să aibă propria căsuță, acum când frigul își arată încet dar sigur colții.
O casă pentru un copil
„Diana și mama ei au nevoie de o casă, pentru că nu mai au unde să locuiască. Ne-am propus să le achiziționăm o casa din Sânnicolau Român, dar mai avem nevoie de 1500 de euro!
Cei mai mulți dintre noi avem un acoperiș deasupra capului, de aceea ne vine greu să ne gândim că, grija unor oameni este : «unde vom dormi la noapte ?». Este și cazul Dianei, o fetiță de 7 ani din comuna Sânnicolau Român, care vine regulat la activitățile centrului de zi din cadrul asociației noastre.
O fetița pe care grijile și nevoile au făcut-o să se maturizeze forțat și sa înțeleagă necesitatea unei locuințe proprii. Într-una din zile, Diana se plimba agitată prin curtea centrului frământându-și mâinile mici și uitându-se spre cer întrebând în mod retoric :«Unde vom dormi la noapte ? Ce vom face ? » , m-am oprit din activitățile mele și am urmărit-o îndeaproape dându-mi seama, în acel moment, că pe umerii ei mici este o povară mult prea mare așa ca am preluat-o în cadrul asociației și ne-am propus să o ajutam.
Am dat câteva telefoane și am găsit o casă mică de vânzare la 6000 de euro, 4000 de euro îi avem, mama Dianei a făcut niște economii și a reușit să strângă aceasta sumă, am mai primit sponsorizare 500 de euro și ne mai lipsesc 1500 de euro”, este povestea Dianei relatată de oamenii cu inimă din cadrul Asociației „Zâmbet și Speranță Pentru Viitor”. Asociația ‚’’Zâmbet și Speranță pentru Viitor’’ este o organizație nonguvernamentala, non- profit, apolitică și independentă cu beneficiu public, obiectivul asociației este îmbunătățirea situației persoanelor marginalizate și defavorizate din România, prin mai buna integrare socială și profesională.
„Pentru că mai e nevoie doar de 1500 euro pentru ca Diana să aibă o casă, am intrat în colaborare cu cofetăria Cake Art situată pe strada Bârsei nr 4 Oradea, lângă sala de Fitness Athletic Gym, oameni minunați care au fost sensibilizați de povestea Dianei și împreuna ne-am propus să organizăm o licitație de torturi, torturi confecționate de Andreea Gheorghe, care este recunoscută internațional pentru deserturile create din ingrediente de cea mai bună calitate și decorate la cel mai înalt standard, folosind ultimele trenduri”, explică autorii acțiunii „Casă pentru Diana”.
Andreea Olimpia Gheorghe se bucură de recunoaștere internațională în decorarea torturilor, apogeul fiind atins în 2015, când Andreea a devenit Master în Cake Decorating. Andreea a participat de 2 ori la concursul „Cake International” obținând 2 medalii de bronz în secțiunea Cupcakes. Iar acum se pregătește să reprezinte Oradea, România în competiția Cake a la Cake.
Taxa de participare la licitația torturilor este de 50 de lei. Cei care achită această taxă participă la tombola pentru câștigarea unui tort. Extragerea câștigătorului va fi făcută de către Diana care va fi prezentă la eveniment, împreună cu mama ei.
„Vă așteptăm să îi fiți alături Dianei in cea mai fericită zi din viața ei !”, e invitația lansată de organizatori. Diana și mama ei locuiesc în prezent în căsuța pe care Asociația „ Zâmbet pentru Viitor” a găsit-o, „ cu înțelegerea proprietarei de a-i achita diferența în termen de două luni”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!