Vine perioada rece şi conducătorii auto se gândesc să-şi doteze maşinile cu cele necesare pe timpul iernii. Pe lângă cauciucuri de iarnă şi antigel, o importanţă deosebită trebuie acordată şi lichidului de spălare a parbrizului.
O atenţie desosebită au acordat-o şi comisarii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor. În perioada 27.10.-03.11.2011 comisarii CJPC Bihor au verificacat modul de ambalare a anumitor preparate periculoase, clasificate ca toxice şi inflamabile, din categoriile lichid de spălare parbriz şi dejivranţi (agenţi pentru dezgheţat), în reţeaua de comercializare.
Deficienţe
„În timpul acţiunii tematice de control au fost verificaţi nouă operatori economici, fiind verificat în special aspectul privind: ambalarea în recipiente care nu sunt prevăzute cu dispozitive de închidere rezistente pentru copii şi ambalarea în recipiente prevăzute cu sisteme aparent «child resistant» dar care pot pune la îndoială siguranţa sistemului la manipularea de către copii, adică recipiente care la următoarele deschideri pot să nu mai asigure siguranţa sistemului de închidere”, a declarat Traian Bejan, comisarul şef al CJPC Bihor.
În timpul acţiunii tematice de control, la doi operatori economici verificaţi s-au regăsit la comercializare produse care nu sunt prevăzute cu sisteme de închidere rezistente pentru copii. Produsele în valoare totală de 1.692 lei au fost oprite definitiv de la comercializare.
La unul dintre operatorii economici verificaţi, s-a găsit la comercializare un produs care are un sistem de blocare al capacului care la prima deschidere se rupe, la următoarele deschideri nemaiprezentând nici un fel de sistem de siguranţă, cu atât mai mult cu cât produsul este ambalat la cinci litri, deci nefiind utilizat în totalitate la prima deschidere. De asemenea, produsul în valoare de 25 lei a fost oprit definitiv de la comercializare.
Unele produse nu erau însoţite de declaraţie de conformitate şi fişa tehnică, altele aveau declaraţia de conformitate incompletă sau etichetarea incompletă.
„La toţi cei nouă operatori economici verificaţi s-au constat abateri. Din totalul produselor cu abateri, în valoare de 8.757 lei, produse in valoare de 1.717 lei au fost oprite definitiv de la comercializare. Au fost întocmite nouă procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate sancţiuni contraventionale în valoare totală de 13.000 lei”, a subliniat Traian Bejan.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!