„Am împlinit 13 ani. M-am născut în ziua de vineri, 13ˮ… Astfel începe jurnalul Évei Heyman, născută pe 13 februarie 1931. Mai mulți elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea (clasele a IX-a C și a IX-a D), coordonați de profesoara lor, Daniela Sopota, au adus un omagiu Évei Heyman. Lor li s-au alăturat și elevi de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, îndrumați de prof. Livia Ghiurcuța. În acest fel, tinerii au dorit să facă auzită vocea Évei, pentru ca ura și indiferența față de semeni să nu mai fie prezentă în societate. Liceenii au citit jurnalul Évei, descoperindu-i stările sufletești și dorința sa arzătoare de a trăi.
[eadvert]
Fetița de 13 ani a fost martoră la tot ceea ce s-a întâmplat, începând cu interzicerea evreilor de a părăsi orașul, obligația de a purta pe haine semnul distinctiv al stelei galbene, înființarea ghetoului și deportările acestora.
Flori și scrisori
Liceenii eminescieni au adăugat jurnalului Évei Heyman câteva scrisori sincere, pe care le-au depus la statuia din Parcul „Nicolae Bălcescu” din Oradea. Liceenii i-au oferit totodată flori și au aprins lumânări la statuia copilului pierdut al orașului nostru. În drum spre Parcul „Nicolae Bălcescu”, ei au vizitat și casa în care s-a născut Éva.
„Ai trăit pentru a ne învăța o profundă lecție, pentru a ne bucura de fiecare secundă în care plămânii noștri învă simt atingerea blândă a aerului proaspăt. Ne-ai arătat că noi, toți, suntem egali, indiferent de etnie sau religie, la fel cum zicea și domnul Rácz („Bunicul spune că atunci când mă voi căsători eu, nu va mai conta dacă soțul meu va fi evreu sau arian”). Pentru noi, ești și ai fost un model prin curajul și puternica speranță care au ars în tine. Chiar dacă ai trăit numai 13 ani, vei trăi mereu în sufletele noastre. Îți mulțumim, Éva”, a scris o elevă.
Tânărul Vlad Munteanu a asigurat-o pe Éva că va face tot ce-i stă în putere pentru ca povestea ei să fie cunoscută „pentru întreaga existență a umanității”.
„Sper că ai găsit acceptarea și puterea de a ierta, oriunde te-or fi purtat vremurile. Tu ești cea care ai demonstrat încă o dată că aducerea aminte unește oamenii de pretutindeni, trece de barierele limbii, de barierele entice și în genere, de orice impediment”, a mai scris Vlad Munteanu.
„«De ne-ai mai fi», dar ne-ai rămas, dragă Eva, cu doruri și visuri de-mplinit, prin noi! Așa au glăsuit copiii mei azi, prin scrieri proprii, transmițând iubire în ziua iubirii și dragoste de carte, de ziua cărții! Mulțumim doamnei Emilia Teszler de la Asociația Tikvah, mulțumim partenerilor noștri de la Liceul Teoretic «Aurel Lazăr» Oradea, pentru întâlnirea de suflet! Am omagiat-o pe Éva Heyman, copilul pierdut al orașului nostru, dar veșnic prezent în inimile noastre, pentru că ieri ar fi împlinit 91 de ani. Ani stinsi pe pământ, dar vii în Înalturi. Jurnalului tău Eva, i s-au adăugat astăzi, scrisorele sincere! Ați fost minunați, copiii mei”, le-a scris profesoara Daniela Sopota elevilor săi.
Acțiunea de ieri pregătește un proiect mai amplu pe tema Holocaustului – „Oradea, oraș multicultural. Patrimoniul local – bijuteria identității naționale”, coordonat de profesoara Daniela Sopota.
Trimite articolul
XNu ma indoiesc de identitatea Evei Heyman si nici de tragedia ei.
Si nici nu am simpatii legionare, dimpotriva, cred ca religia trebuie sa stea in afara politicii.
Dar ma intreb, oare Eva Heyman ar fi fost azi de acord cu legea care te baga in puscarie pentru o simpla discutie despre Holocaust?
Mi-e teama ca tinerii din reportaj la maturitate nici macar nu-si mai vor imagina astfel de intrebari.