Liceenii de la Şcoala „Alexandru Roman” s-au clasat pe primul loc la concursul preventiv „Şcoala fără violenţă”, organizat de poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Poliţiei Bihor şi de colegii lor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Pe locul doi au urcat elevii de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” de la Tinca, iar pe locul trei au fost clasaţi copiii de la Colegiul Teoretic de la Bratca.
Amintim că la concursul susţinut la „Onisifor Ghibu” au participat zece echipaje de liceeni din Oradea, Marghita, Aleşd, Vadu Crişului, Bratca, Dobreşti şi Tinca.
„Competiţia are ca scop formarea unei conduite în rândul tinerilor menită să prevină manifestarea violenţei în mediul şcolar. Printre obiective se numără implicarea tinerilor în activităţi preventive, optimizarea mesajelor preventive şi diversificarea canalelor prin care acestea sunt transmise tinerilor, astfel încât să fie cât mai apropiate caracteristicilor de vârstă ale acestora şi, nu în ultimul rând, consolidarea parteneriatului Poliţie – Şcoală”, a transmis coordonatoarea CAPC, comisar şef de poliţie Ioana Indrieş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!