Ofiţerii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT Oradea, în colaborare cu poliţişti ai IPJ Bihor l-au prins joi în flagrant, în Ştei, pe localnicul B.V. (17 ani), în timp ce comercializa 10 grame de cannabis, în schimbul sumei de 600 lei.
„Poliţiştii antidrog orădeni au găsit asupra celui în cauză alte două grame de cannabis, precum şi un cuţit cu lama de şapte centimetri, pe care, din propriile declaraţii, îl purta pentru autoapărare”, a informat Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
În urma percheziţiei domiciliare, poliţiştii au descoperit în locuinţa tânărului încă 80 de grame de cannabis, precum şi şapte seminţe din aceeaşi plantă, pe care este suspectat că intenţiona să le cultive.
Cultură lângă bloc
„În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că tânărul a procurat anul trecut seminţe de cannabis din Franţa, le-a introdus în ţară şi le-a cultivat iniţial în locuinţa sa, iar apoi le-a plantat în grădina din spatele imobilului în care locuieşte în Ştei. Odată ajunse la maturitate, plantele au fost recoltate de suspect şi comercializate contra sumei de 60 lei gramul. De asemenea, au fost folosite de acesta pentru consum propriu sau oferite spre consum în anturajul său, format, în special, din tineri minori”, a mai explicat inspector principal de poliţie Alina Dinu.
Tânărul a fost reţinut joi, petru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Bihor şi este cercetat de procurorii DIICOT. Iar dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare între 3 şi 15 de ani.
Poliţiştii antidrog şi procurorii DIICOT continuă ancheta pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!