Cum premierul Ungureanu, şi nu numai, a observat în zona troieniţilor şi destui săteni puturoşi, i-am cerut prefectului Gavrilă Ghilea asigurări că ajutoarele din Bihor vor ajunge doar la bătrânii şi bolnavii greu-încercaţi de ninsori.
„Marţi vom încărca un tir pe care îl vom trimite unde ne spune MAI. Am convingerea că alimentele vor ajunge la oamenii care au întradevăr nevoie de ele. Când domnul prim ministru i-a criticat pe leneoşi nu s-a referit la toată lumea ci i-a vizat pe sătenii care primesc ajutor social prin Legea 416/2001 dar nu au ieşit la deszăpezit”, ne-a răspuns Ghilea.
Totodată, prefectul crede că Bihorul s-ar descurca mult mai bine la viscole similare.
„Sunt convins că în Bihor n-am ajunge în asemenea situaţii grave la zăpezi similare. În judeţul nostru oamenii sunt harnici şi solidari. Oricum, într-un astfel de scenariu, eu aş solicita rapid sprijinul tuturor firmelor care deţin utilaje de deszăpezire”, a mai punctat Ghilea.
I-am solicitat ieri prefectului Bihorului să ne comenteze cele două variante. Una, drumurile spre satele troienite sunt blocate şi atunci întrebarea e cum vor ajunge alimentele în timp util la destinatari. Iar a doua, dacă drumurile sunt libere, atunci care e urgenţa? Sau, dacă vreţi, cât de eficient e să trimitem făină, conserve etc, traversând practic ţara şi Carpaţii, când oraşele Focşani şi Buzău sunt mult mai aproape de cei surprinşi de troieni.
Pro-solidaritate
„Nu puteam să stăm pasiv şi să ne uităm la alţii cum duc ajutoare. Sunt oameni cărora le vor prinde bine alimentele, şi sunt convins că Ministerul Administraţiei şi Internelor le va distribui la cei care le merită. Totodată, MAI va coordona transporturile umanitare astfel ca acestea să nu se împotmolească în zăpadă. Şi tirul care va porni marţi din Bihor va merge până unde poate, după care ajutoarele vor fi preluate fie cu elicoptere MAI fie cu alte mijloace de transport”, ne-a răspuns prefectul Gavrilă Ghilea.
Pe de altă parte, prefectul Bihorului ne-a declarat că i se pare normal ca primarii comunelor afectate să-i pună la lopată pe sătenii care beneficiază de ajutor social prin Legea 416/2001. „Nu doar cei care beneficiază de ajutor social, ci şi toţi sătenii în putere ar fi trebuit să ajute la degajarea zăpezii. A fost nevoie însă de încă o precizare, transmisă duminică seară la TV, ca să fie clar că prim ministrul Ungureanu i-a numit «leneşi» doar pe cei care primesc ajutor social dar nu au ieşit la deszăpezit”, ne-a mai spus Ghilea.
Încrezător în bihoreni
În final, prefectul ne-a mai transmis că sătenii din Bihor nu s-ar lăsa troieniţi, nici pe ei, nici pe vecinii mai neputincioşi. „Majoritatea bihorenilor sunt harnici şi solidari la sate. Nu cred că la viscole similare ar aştepta ajutor din alte părţi ale ţării. Sătenii ar pune mâna pe lopată iar noi am apela la toate utilajele de deszăpezire din judeţ şi ne-am descurca pe plan local”, a conchis Ghilea.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!