Cel mai prolific muzician al deceniilor rock din Ungaria, legendarul artist Bródy János, porneţe în turneu prin Transilvania. Cunoscut pentru piese ca „Amikor én még kissrác voltam”, „Good Bye London”, „Valahol egy lány” , „Földvár felé félúton” sau „Ezek ugyanazok”, Bródy János este un personaj puternic, militant, care prin cântecele sale a sprijinit lupta pentru libertate a oamenilor simpli, devenind o figură emblematică a culturii maghiare.
[eadvert]
Cariera sa artistică a început în 1964, atunci când s-a alăturat grupului Illés, unde, împreună cu Szörényi Levente, a scris numeroase cântece ce au fost considerate temelia rock-ului maghiar. Inovator, revoluționar prin versurile sale și lider emblematic al trupei Illés, Bródy János a fost un reper pentru mulți în acei ani grei ai societății comuniste.
Prin exemplul său personal a luptat și a apărat curajos libertățile și drepturile omului. În 1973, împotriva sa a fost declanșată o anchetă politică sub acuzația de „agitație anti-statală”. Sub presiune, trupa Illés se desființează în același an. Bródy János merge însă înainte și fondează în 1974, formația Fonográf, care era un adevărat atelier de creație artistică. Alături de Fonográf au fost făcute poate cele mai valoroase înregistrări ale solistelor Koncz Zsuzsa și Halász Judit, pe versurile și muzica lui Bródy János.
Textele sale continuau să fie puternic cenzurate, dar Bródy János a găsit întotdeauna ocazia de a transmite gânduri și emoții libere în melodiile ce se distingeau contrastant de liniile oficiale. Primul său album solo a fost lansat în 1980 sub titlul „Hungarian Blues” cu melodii ca „Filléres emlékeim”, „Földvár felé félúton” sau „Mama kérlek”. Cel de-al doilea album al său, „Ne szólj sám”, a apărut în 1984 unde figurează după mulți ani „imnul” interzis al generației anilor ’60, „Ha én rózsa volnék”.
După turneul său de succes în Transilvania de la sfârșitul anului 2023, legendarul Bródy János își reia seria de concerte. Marți, 19 martie, de la ora 19:00, va evolua la Oradea pe scena teatrului. Programul spectacolului cuprinde esența întregii opere a legendarului compozitor și interpret, de la cântece mai vechi până la cele mai recente. Deși melodiile au dovedit deja că pot supraviețui vremurilor furtunoase, este o ocazie rară să îl revedem pe scenă pe unul din părinţii fondatori ai muzicii rock maghiare care se află de 60 de ani pe scenă. Bilete pentru concertul de la Oradea se găsesc pe eventim.ro și la casa de bilete a Teatrului Szigligeti.
Trimite articolul
XMarș, mă, ember. Nu împuți scena teatrului. Stai si canta-i lui Orban la “flaut”.
-
Asa e tarane , sa vina sa o imputǎ Florin Salam neamul si idolul tau 🙂
-
Nu prea eşti la curent cu cine e Bródy, (fă o căutare pe google) doar ura față de unguri vorbeşte din tine.
-
Și din tine “dragostea” pentru români și Transilvania românească…..
Hai, sictir!
-
asta legendar ? nu a auzit nimeni de el. propaganda ungureasca de doi bani. poate ati vrut sa scrieti o legenda a foametei din ungaria