Oamenii legii au organizat și un concurs în cadrul căruia peste 200 de elevi și profesori bihoreni, organizați în 22 de echipaje, au avut posibilitatea să abordeze într-un mod original recomandările poliţiştilor, prin combinarea educaţiei cu arta teatrală, pentru a transmite un mesaj de impact vis-a-vis de prevenirea manifestărilor violente.
Competiţia a constat în parcurgerea a trei probe, respectiv un moment artistic, realizarea unui eseu cu teme din domeniul prevenirii criminalității și conceperea unui mesaj preventiv.
Potrivit comisarului IPJ Bihor, premiile au fost oferite după cum urmează:
Premiul I a revenit echipajului format din elevii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din municipiul Oradea, locul al – II – lea a fost adjudecat de echipa Şcolii Gimnaziale Husasău de Tinca, iar echipajul de la Școala Gimnazială „Ioan Bogdan” din Vașcău s-a clasat pe locul al III – lea.
De asemenea, au fost acordate şi două mențiuni, Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” și Colegiului Național „Avram Iancu” din Ștei.
Totodată, au fost acordate mai multe premii speciale, unul pentru „Cel mai bun eseu”, obţinute de echipajul de la Colegiul Național „Avram Iancu” din Ștei”, reprezentat de eleva Mone Melisa, alte două premii speciale au fost acordate pentru „Cea mai bună interpretare”, obţinute de elevul Negruț Dragoș de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea și de eleva Cioca Sara de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca. Totodată, premiile pentru „Cel mai bun moment artistic” au fost acordate echipei Școlii Gimnaziale „Ioan Bogdan” din Vașcău și Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!