Cannabis, haşiş, cocaină, acestea au fost principalele subiecte dezbătute de Călin Pop din cadrul CPEC Bihor Antidrog şi agent Rad Emilia de la Poliţia din Băile Felix, elevilor din clasa a-VIII-a. Ora a fost cât se poate de interactivă, elevii implicându-se pe toată durata lecţiei cu întrebări şi răspunsuri despre ce înseamnă drogurile şi dependenţa de acestea. ,,Având în vedere că se află la vârsta când sunt tentaţi să încerce diverse senzaţii, datorită curiozităţii sau grupului de prieteni, am hotărât să ţinem o lecţie despre ce înseamnă drogurile şi efectele lor. Să conştientizeze pericolul la care se supun” , ne-a mărturisit Emilia Rad de la Poliţia Băile Felix.
Astfel de activităţi vor continua pe parcursul anului şcolar şi la alte clase din şcoală.
Paul Chira
Citiți principiile noastre de moderare aici!