Credincioşi din Oradea şi împrejurimi, copii, părinţi şi dascăli au vrut să arate că nu i-au uitat pe semenii lor cu care viaţa nu a fost la fel de darnică, implicându-se activ în campania Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, intitulată „Ia şi tu cutia de Crăciun”. Aceştia au răspuns pozitiv invitaţiei Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea de a renunţa la ceva pentru a dona rezultatul renunţării lor unor familii aflate în dificultate.
Campania s-a derulat în perioada 25 noiembrie – 22 decembrie 2013, în parohii din Oradea şi împrejurimi, şcoli şi licee din Oradea, precum şi în cele trei filiale Caritas: Zalău, Şimleu Silvaniei şi Tăşnad. Suma colectată astfel s-a cifrat la 17.763,20 lei.
„Suma colectată în urma acestei campanii va fi folosită pentru Centrul de zi „Gabriele” (beneficiari 11 copiii); Serviciul duşuri sociale (10 copii şi 97 de adulţi) şi Cantina socială (11 copii şi 111 adulţi) ce funcţionează în cadrul Centrului Social „Maria Rosa” al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea. Dorim să mulţumim celor care au hotărât ca renunţarea lor să se concretizeze într-un ajutor material pentru persoanele aflate în nevoie”, a spus părintele Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!