Dacă e să ne raportăm la o zicală din bătrâni „lunea nici iarba nu crește”, motiv pentru care echipa Bihon.ro a decis să nu se îngrijească de responsabilitățile zilei de luni, ci să servească cititorilor o evadare din cotidian prin abordarea unor teme de actualitate.

În cele ce urmează Lectorul Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeutul Sorin Nica dezbate problema părinților narcisici și relația acestora cu proprii copii.

Nu sunt deloc puține situațiile în care copii resimt un sentiment constant de neadecvare, nesiguranță, lipsa de apartenență, stimă de sine scăzută și neîncredere în forțele proprii. Acest tablou este mult mai vast și îl vom completa în cele ce urmează.

Dar de unde provin toate aceste perturbări nefaste care își vor pune amprenta în mod negativ asupra vieții copilului. Pentru a răspunde la această întrebare, va trebui să aruncăm o privire asupra trecutului acestor copii. Asupra relației pe care aceștia au avut-o cu părinții lor și asupra personalității părinților. Atunci când personalitatea părinților întrunește anumite caracteristici mai puternic evidențiate, vom vorbi despre o personalitate accentuată.

Astfel, cu cât părinții prezintă mai multe caracteristici din cele pe care le vom prezenta în continuare, cu atât copii vor fi mai afectați atât în copilărie cât și în viața adultă. Acest tip de părinți absenți emoțional, abuzivi și manipulatori, îi vom numi în continuare narcisici.

Descrierea generală a părinților narcisici

Părinții absenți emoțional și manipulatori au un sentiment puternic de importanță, grandoare, măreție și impunere atât în raportul cu ceilalți cât și raportat la copil. Pentru acești părinți, copilul nu este important decât raportat la propria persoană. Întotdeauna tind să-și exploateze copii, să-i folosească pentru a le servi propriilor interese. Nu manifestă bucurie față de realizările copiilor decât dacă acestea îi implică și pe ei în mod direct. Dimpotrivă, dacă acestea nu sunt legate în vreun fel de ei, pot resimți chiar invidie, revoltă și fac în așa fel încât să își asume în vreun fel sau altul meritele pentru realizările copiilor.

Au un comportament arogant, superior și sfidător față de copil, care poate apărea în situații nebănuite. Aceste situații pot apărea copilului paradoxale, ilogice și de neînțeles. Nu își manifestă răbdarea, disponibilitatea și interesul în relația cu copilul sau să îl asculte pe copil și problemele sale, dacă nu sunt ei în prim plan. Nu manifestă empatie pentru problemele sau sentimentele copiilor lor. Fac constant remarci nepotrivite la adresa copiilor lor, manifestate prin critici, acuze, reproșuri sau judecarea copilului. Folosesc frecvent abuzul verbal și fizic pentru a se face ascultați și pentru a obține situația de dominanță. Sunt indiferenți față de anumite situații speciale în care se află copilul.

Narcisicii consideră cu putere că sunt îndreptățiți. Îndreptățiți să acționeze într-un anumit fel, să primească laude, atenție, respect sau chiar diverse lucruri și favoruri. Cred despre sine că sunt mai importanți decât ceilalți și că merită mai mult și astfel ar trebui să primească mai mult decât ceilalți atenție, apreciere, admirație și favoruri.

Elemente specifice părintelui narcisic

Un părinte narcisic satisface rareori nevoile copilului, fie că acestea sunt emoționale, afective sau materiale. Atunci când aceste nevoi vor fi satisfăcute, aceasta se va întâmpla de fapt din cauză că părintele are nevoie să se simtă bine prin actul realizat față de copil.

Părintele narcisic este constant distras de interesele sale personale, iar aceasta îl face să fie absent și lipsit de empatie în relația cu copilul atunci când acesta are nevoie. Nevoia copilului de a se simți în siguranță, îngrijit și apreciat, va fi nesatisfăcută de acest părinte absorbit de nevoile și interesele lui. Atunci când acest părinte se ocupă de copil, o face tot pentru propria satisfacție și propriile interese.

Copilul trebuie astfel să satisfacă nevoia părintelui de a fi văzut, admirat și apreciat. Atunci când un părinte narcisic vorbește despre propriul copil o va face mereu și constant în termeni de realizări. Chiar de realizări majore: „Este primul la….”, „Este cel mai bun la…”, „Face cel mai bile…” etc.

Constant, părintele narcisic simte nevoia de a scoate în evidență realizările copilului doar pentru a se ridica pe sine sau dimpotrivă, trece sub tăcere orice realizare a acestuia dacă simte invidie sau ranchiună.

Limitele și intimitatea copilului sunt încălcate de părintele narcisic. Nevoile și interesele părintelui sunt mereu mai importante decât cele ale copilului. Copilul va fi mereu forțat să îl înțeleagă pe părinte: „Ce, astea sunt probleme, stai să vezi câte am eu pe cap!” etc.

Constant părintele narcisic intră în competiție cu propriul copil. Fie prin realizările sale trecute, fie prin nevoile și realizările actuale. Copilul va fi șantajat prin atenție și afecțiune până se va conforma cerințelor părintelui. Acestea îi vor fi constant retrase până când copilul nu se conformează imaginii de perfecțiune așteptată de către părinte. Mereu, atât părintele cât și copilul vor fi nemulțumiți de rezultatele și performanțele copilului. Copilul va intra într-un carusel pe tot parcursul vieții, pentru a-și mulțumi părintele imposibil de mulțumit. Copilul va fi astfel caracterizat de perioade depresive datorate nemulțumirii față de propria persoană.

Toate aceste aspecte conduc în mod inevitabil la perturbarea personalității copilului. Acesta se va simți constant frustrat, nu va avea încredere în propria persoană și va face constant lucruri pentru a-i mulțumi pe ceilalți.

Pentru că această temă implică o analiză complexă, vom explica în articolele viitoare celelalte caracteristici ale părinților narcisici, ce să faci ca să nu devii un părinte narcisic și cum depășim situația în care am avut un părinte narcisic.

Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica