Şefii Spitalului Judetean amână luarea unei sau unor decizii în cazul reclamaţiei făcută de un pacient în urmă cu circa două săptămâni. Acesta reclamase că a ajuns la Urgente din cauza unor dureri mari de spate, acutizate în acea seară. De la Unitatea de Primire Urgenţe, pacientul a fost direcţionat la medicul ortoped de la Urgenţe (separat de UPU), care i-a recomandat efectuarea unei investigaţii radiologice la spital, pe baza căreia urma să îi constituie tratamentul.
Pacientul susţine că a aşteptat circa două ore în faţa Radiologiei de la Urgenţe, tocmai pentru că a văzut că în faţa lui aşteptau persoane sosite cu leziuni din accidente. Omul a relatat că ştie că la Urgenţele de la Judeţean pacienţii sunt preluaţi în funcţie de gradul urgenţei medicale pe care o prezintă, motiv pentru care, spune el, a aşteptat răbdător alături de un aparţinător.
În final, a spus pacientul, asistenta, căreia i-a explicat în răstimp că are probleme mai vechi cu coloana vertebrală, dar că acum durerile sunt insuportabile, ar fi refuzat să îi efectueze filmul radiologic. Conform directorilor unităţii, asistenta în cauză ar fi declarat (în cadrul unor anchete ulterioare făcute de conducerea spitalului şi de inspectori sanitari de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor), exact contrariul: nicio clipă nu ar fi refuzat pacientul, care de altfel ar fi fost „recalcitrant”.
Au lăsat-o aşa
DSP trimisese la câteva zile după primirea reclamaţiei că măsurile în acest caz vor fi luate de către conducerea spitalului. Cum Spitalul Judeţean nu a transmis opiniei publice vreun rezultat în acest caz, marţi, Jb i-a contactat telefonic pe şefii unităţii. Directorul de îngrijiri medicale, asistentul Florin Rob, a relatat că acest caz „a rămas în coadă de peşte” fiindcă pacientul reclamant nu s-a mai prezentat la spital, iar asistenta în cauză susţine că nu ar fi refuzat efectuarea filmului radiologic, în acest sens având şi martori.
Doar începutul
Cazul acestui pacient ar putea fi doar începutul unui şir de probleme şi reclamaţii ce ar putea să le facă tot mai des pacienţii ce se prezintă la Urgenţe, din cauza crizei economice, a normativelor sistemului medical actual, a birocraţiei şi a mentalităţii. Iar cadrele medicale vor fi în continuare într-o situaţie ingrată, chiar dacă nu ar avea vreo vină.
Pe de o parte, ordine directe de la Ministerul Sănătăţii obligă medicii de la Urgenţe să nu refuze niciun caz ce se prezintă, dar pe de altă parte, compartimentele de urgenţe din ţară, inclusiv cele din spitalele bihorene (în speţă UPU şi celelalte cabinete de urgenţe de la Judeţean) sunt asaltate de pacienţi care nu reprezintă urgenţe imediate şi care ar putea fi rezolvate la nivel de ambulatoriu sau medic de familie. Dar prevederea legală potrivit căreia pacienţii trebuie să se programeze la medicii de familie înainte cu două zile, precum şi tarifele din ambulatorii şi de la laboratoare, scumpe pentru tot mai mulţi oameni, determină pacienţii să nu apeleze la verigile medicale din compartimentele non-urgenţe şi să meargă direct la spital.
Date fiind aceste realităţi, este posibil ca medicul ortoped de la Urgenţe să nu fi avut curajul de a spune pacientului că nu reprezintă chiar o urgenţă imediată şi că filmul îl poate face în ambulatoriu iar diagnosticul îl va primi tot acolo. În plus, niciun medic, oricât de pregătit ar fi, nu are cum să previzioneze situaţiile complicate ce pot apărea la cel mai banal caz în aparenţă şi prin urmare, nu refuză consultul pacienţilor la UPU, chiar dacă aceştia nu reprezintă urgenţe imediate.
Delicat
Managerul unităţii, dr. Carmen Pantiş, a recunoscut, în acest context, că poate medicii ar trebui să se gândească cum să refuze pacienţii non-urgenţe, în mod elegant, dar şi refuzul ar putea apoi să se transforme într-o tragedie, din care tot medicul sau asistenta ar ieşi vinovaţi.
O.Ş.
Refuzat la Spitalul Judeţean Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!