Medicii de familie din Bihor au decis să nu mai dea de marţi medicamente compensate bolnavilor, alăturându-se astfel colegilor din ţară care protestează de câteva zile împotriva prevederilor din relaţia contractuală pe acest an cu Casa de Asigurări.
Cu 40% mai puţin
Conform contractului cadru pe 2010, bugetele medicilor de familie scad şi cu 40% şi alte prevederi din acest act arată faptul că medicii de familie nu mai pot să consulte mai mult de 20 de bolnavi pe zi în contract cu Casa de Asigurări. Acest fapt ar însemna ca zilnic, doctorii de familie să ofere servicii medicale plătite de CAS doar la 20 de persoane, iar pe ceilalţi ar trebui să îi taxeze. „Acest contract cadru ne face să încălcăm toate jurămintele pe care noi, medicii de familie, le-am făcut”, a declarat dr. Mircea Dumitrescu, reprezentantul medicilor bihoreni în Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România.
Doctorul ne-a spus că de ieri, în Bihor, cei aproximatic 357 de medici de familie din tot judeţul, nu mai eliberează bilete de trimitere, concedii medicale şi reţete compensate, în semn de protest faţă de Casa de Asigurări şi guvernanţi, care au „reuşit” să le taie din venituri la nivelul anilor 2000 – 2004 şi să pună nişte reguli în defavoarea pacienţilor. Medicul Dumitrescu a precizat însă că celelalte acte, care nu au legătură cu CAS (certificate de căsătorie, reţete simple – pe bani – sau certificate pentru călătorii) se eliberează de către doctorii de familie. La ora actuală, medicii de familie practic nici nu pot elibera gratuit reţete fiindcă nu au semnat nici acte adiţionale la contractul cadru pe anul trecut şi vor refuza să semneze şi actualul contract cadru, în forma impusă de „superiorii” din Capitală.
Grămadă la UPU
Riscul pe care îl produce protestul medicilor de familie este aglomerarea compartimentelor de primire urgenţe. Dovadă că de circa o săptămână de când a intrat în vigoare programarea obligatorie la medicii de familie şi la specialişti, la Unitatea de Primire Urgenţe, numărul solicitanţilor este zilnic mai mare cu 10 – 15. „Oamenii vin aici pentru că spun că nu pot aştepta zile întregi, unii chiar o săptămână după programarea la medicii de familie şi specialişti. Mulţi dintre ei sunt oameni necăjiţi. Ţi-e şi milă să îi refuzi”, spune dr. Borcea, care precizează totuşi că oamenii care vin să primească la UPU tratament, să fie consultaţi sau să li se facă analize pentru că nu pot respecta programarea la medicii specialişti sunt refuzaţi întrucât la spital nu se mai internează decât urgenţele. Dr. Borcea apreciază că protestul medicilor de familie se va repercuta şi mai mult la nivelul Urgenţelor, dar cu toate acestea susţine că îi înţelege pe doctorii de familie. Medicul opinează că problema e la nivelul Casei de Asigurări, din cauza procesului actual de contractare a serviciilor medicale şi consideră că „sistemul şchioapătă”.
Dat peste cap
Preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bihor, dr. Monica Vaida, a subliniat că nu îşi aduce aminte să mai fi existat un astfel de contract aberant. Doctoriţa a declarat că medicii de familie nu au fost consultaţi deloc la conceperea contractului cadru şi că unele penalităţi înscrise în contract sunt exagerate. De pildă, actualul contract cadru pe 2010 pe care medicii de familie vor refuza să îl semneze prevede rezilierea contractului cu Casa de Asigurări pe o perioadă de un an pentru medicul care greşeşte la completarea unui formular: „Şi în aceste 12 luni medicul de familie ce să facă? Din ce să trăiască?”.
O altă inepţie din contract prevede ca medicii de familie să nu consulte mai mult de 20 de oameni zilnic, fapt ce presupune ca pacienţii care vin după cei 20 consultaţi gratis din fondurile CAS să fie puşi la plată.
Dr. Vaida spune că pacienţii înţeleg că aceste probleme îi vizează direct şi pe ei şi prin urmare bolnavii par să înţeleagă forma de protest a doctorilor de familie din Bihor.
Medicii de familie au fost după 90 încoace categoria medicală cea mai prost plătită. Cu toate că miniştrii Sănătăţii perindaţi în ultimii 20 de ani au promis la unison susţinerea medicilor de familie declarând că ei trebuie să fie „veriga tare” din sistem, niciunul nu a reuşit să regleze sistemul medicinii primare.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!