Membrii Orchestrei „Rapsodia bihoreană” şi cei din grupul „Lioara” ai Şcolii de Arte „Francisc Hubic” au primit doar laude la spectacolul care a avut loc duminică seara la Casa de Cultură a Sindicatelor. Tezaurul Folcloric, organizat de Televiziunea Română, în colaborare cu Şcoala „Francisc Hubic” şi Consiliul Judeţean Bihor, s-a sprijinit pe orchestra „Rapsodia Bihoreană”, condusă de prof. Liviu Buţiu. Spectacolul a fost structurat în două părţi: colinde tradiţionale de Crăciun şi Spectacol de Revelion, care a cuprins cântece din toată ţara. Ambele vor fi difuzate în zilele de 24 şi 25 decembrie, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2014.
Folclor de calitate
„La trei zile de la punerea în vânzare a biletelor, toate au fost epuizate. Nici nu a mai fost nevoie să distribuim afişele în oraş. Acest fapt ne dovedeşte că bihorenii sunt iubitori de folclor de calitate”, este de părere Antonela Ferche Buţiu.
În cele aproape şapte ore de spectacol, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor s-au perindat artişti şi grupuri de colindători din diverse zone ale ţării. Festivalul a fost deschis de Grupul „Lioara”, iar punctul forte a fost „Rapsodia Bihoreană”, care a acompaniat mari artişti ai ţării, precum: Sava Negrean Brudaşcu, Nicolae Mureşan, Nineta Popa, Ionuţ Fulea, Alexandru Pugna, Florica Zaha, Florica Bradu, soţii Giurgi etc.
„Faptul că Oradea a fost aleasă pentru a V-a oară este un motiv de reală mândrie, nu numai pentru şcoala noastră, ci şi pentru întreg judeţul”, a completat Marian Boboia, directorul Şcolii „Francisc Hubic”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!