Direcţia Juridică a Primăriei a început demersul pentru predarea gestionării programului guvernamental către Consiliul Judeţean Bihor.
La sfârşitul săptămânii trecute, Parlamentul a emis Legea nr. 6/6.01. 2012 prin care se modifică şi se completează Ordonaţa de Urgenţă nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore.
Dacă, până acum, ca urmare a descentralizării programului guvernamental de furnizare a laptelui, cornului şi a merelor pentru unităţile de învăţământ, municipalitatea era obligată să organizeze procedura de achiziţie a acestor bunuri (procedură, care a şi fost realizată de Primăria Oradea în luna septembrie 2011), acum consiliile judeţene preiau această sarcină.
Cantităţi mai mari
„Municipalitatea a susţinut încă de la început, că acest program guvernamental, care prevede acordarea de produse lactate şi de panificaţie în şcoli şi grădiniţe, trebuia şi era firesc să intre în sarcina consiliilor judeţene. Nu este eficient, ca fiecare primărie să organizeze procedurile de achiziţie publică pentru un număr mai mic de produse, comparativ cu o unică licitaţie, la nivel judeţean pentru o cantitate mare de produse”, consideră Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!