Paşcu Balaci, preşedinte al cenaclului literar „Barbu Ştefănescu Delavrancea” al Baroului avocaţilor a salutat lansarea a cinci volume de poezii scrise de profesorul de lupte libere Aurel Horgoş, actual pensionar. „E o surpriză foarte plăcută. Surpriza a venit şi de la faptul că nu a apelat la un prefaţator, aşa cum se obişnuieşte, fiindcă toţi suntem perfectibili şi avem nevoie de sfaturi. Pe de altă parte, poate ar fi mai bine ca stilul său eruptiv să rămână neşlefuit. Căci Aurel Horgoş este un poet indignat, nervos, un artist militant, care nu se închide în turnul de fildeş al artei de dragul artei. Condiţia lui de antrenor, de luptător, se vede şi în modul în care descrie de la năravurile politicienilor până la tarele noastre sociale… Creaţia sa are accente dintr-un Adrian Păunescu rural”, a spus Paşcu Balaci în deschidere.
Iar scriitorul David Voicu a remarcat autenticitatea cuvintelor neaoşe folosite în poeziile dedicate satului natal al poetului, Sânlazăr. „Limbajul din satele bihorene a impregnat de cuvinte de origine ungurească, la fel cum unii lingvişti din Ungaria afirmă că şi limba maghiară conţine multe cuvinte de sorginte românească”, a surprins această realitate rurală David Voicu.
Mai apoi, au recitat din poeziile autorului elevi de la câteva licee orădene precum şi soţia acestuia, educatoarea Lucica Horgoş, care a plusat şi cu o însufleţită interpretare a Reginei Ostrogoţilor.
Au mai vorbit despre rolul pedagogic şi înclinaţia spre cultură a profesorilor de sport, doamnele Mioriţa Săteanu, fostă campioană la scrimă şi „motor” al Uniunii Femeilor Bihor precum şi Felicia Nedelcu, fostă directoare adjunctă la Liceul Sportiv.
La trântă cu limba sfântă
Trei epigramişti din cadrul Cenaclului gazdă au ţinut să imortalizeze combativul debut liric. Cităm un catren ad-hoc: „Felicit un profesor / Luptător şi antrenor / Care s-a luat la trântă / Şi cu limba noastră sfântă” precum şi o epigramă: „Aurel de-a lui Horgoş / E sportiv dar nu-i fălos / La figură-i cam artist / Seamănă cu Omar Sharif / N-a rămas în sine-nchis / Bine că s-a apucat de scris / Dacă pe actorul o făcea / Avea succes la saltea”.
Când i-a venit rândul, Aurel Horgoş le-a mulţumit pentru îndrumare literară profesorului Blaga Mihoc şi dnei Mioriţa Săteanu precum şi jurnalistului bihorean Dan Simai, care îl descoperea, în urmă cu 11 ani, într-un articol intitulat «Poetul luptător» şi în care i s-a publicat prima poezie. „Citind acum articolul de atunci m-am emoţionat foarte tare”, şi-a dezvăluit latura sensibilă profesorul Horgoş.
În final, au interpretat colinzi deosebite doamne din cadrul Uniunii Femeilor precum şi tânăra Alexandra Paina, care a venit însoţită de tatăl ei, fostul campion de lupte Dumitru Paina. La lansare au participat şi profesorii de sport Viorel şi Bucur Potre, ultimul fiind şi antrenor de lupte libere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!