AJOFM Bihor organizează în 20.09.2013, Conferinţa judeţeană a proiectului „Sistem inovativ de servicii bazat pe limbajul competenţelor – SILCO”, POSDRU/94/4.1/S/63810. Conferinţa se va desfăşura la sediu: str.Transilvaniei nr.2 incepând cu ora 12:00. La eveniment participă angajaţi ai serviciului public de ocupare, agenţi economici şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Proiectul este unul strategic, implementat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la nivel national, în toate agenţiile teritoriale.
Obiectiv
„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă testarea, modelarea şi experimentarea unui pachet inovativ de servicii integrate de politici active de muncă bazat pe limbajul competenţelor, aliniat la recomandările Uniunii Europene”, a declarat Dorel Drăghici, directorul executiv al AJOFM Bihor. Contribuţia la obiectivul general al POSDRU se realizează prin îmbunătăţirea capacitatii ANOFM de a oferi clienţilor săi, prin intermediul pachetului inovativ de servicii integrate bazate pe dezvoltarea competenţelor, oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe piaţa muncii. Prin testarea, modelarea şi transferul acestui pachet se garantează folosirea permanentă a unui pachet de servicii integrate testat şi îmbunătăţit, adaptat la nevoile locale. Proiectul este implementat în parteneriat cu Istituto per lo Sviluppo della Formazione Professionale dei Lavoratori (ISFOL), Provincia di Perugia, IF Italia Forma SRL, Sistemi Formativi Confindustria Umbria Soc., ITER Innovazione Terziario S.C. A.R.L. „Grupul ţintă este format din cele 42 de structuri teritoriale ale ANOFM şi 300 de persoane angajate ale ANOFM. Vor fi cel puţin 400 beneficiari (şomeri şi agenţi economici) pe care va fi testat pachetul de servicii. Durata proiectului este de 36 de luni, iar valoarea financiară este de 20.864.076 lei”, a specificat Dorel Drăghici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!