Cartea, un ghid practic, reuneşte acte normative şi de procedură, la care lucrătorii de ordine publică au competenţă şi pe care le uzitează cel mai des. Ghidul s-a vrut a fi unul pragmatic, şi nu un compendiu în domeniu. „Lucrarea a fost realizată din nevoia de informare cu care se confruntă lucrătorii din domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice, fie ei poliţişti, jandarmi sau poliţişti locali”, apreciază mr. Ioan Mureşan.
Activitatea a fost deschisă de col. Petru Lung, care pe lângă felicitări, a opinat că se simţea de mult nevoia unui astfel de ghid şi că este bucuros de faptul că un coleg jandarm a reuşit să realizeze, într-o ediţie de calitate, prezenta carte. În încheiere, cei de faţă au primit cărţi cu autografe din partea autorului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!