La Sinagoga Mare din Oradea va avea loc duminică, 6 februarie, de la ora 12:00 un eveniment editorial. Este vorba de lansarea cărţii „Istoria Holocaustului. Desfiinţarea omului: de la ascensiunea lui Hitler până la execuţia lui Eichman”. Cartea a apărut anul acesta la editura Litera, în colecţia Kronika. La eveniment vor participa dpl. ing. Felix T. Koppelmann, preşedintele Comunităţii Evreilor Oradea, Robert Schorr, director JCC Oradea, prof. univ. dr. Antonio Faur de la Universitatea Oradea, director la Centrul de Cercetare a Istoriei Evreilor „Eva Heyman” şi drd. Emanuel Grec, cercetător la Universitatea Heidelberg.
Cartea, după cum se arată în prezentarea editurii, este o sinteză a celei mai cutremurătoare crime din secolul XX: anihilarea deliberată, printr-o veritabilă „bandă industrializată a morții“, a unui întreg popor. Cartea trece în revistă originile intelectuale ale nazismului, psihologia lui Hitler – pe care autorul îl numește „asasinul zero“, sursa absolută a Holocaustului – și politicile antisemite ale fiecărui stat european, din Germania până în România, din Scandinavia până în Italia, din Franța până în Grecia și în Ungaria. Un loc special îl ocupă etapele în care conducătorii celui de-al Treilea Reich au ajuns să conceapă Soluția Finală și modul în care aceasta a fost aplicată în lagărele de exterminare de la Chełmno, Bełzec, Sobibór, Treblinka, Majdanek și Auschwitz-Birkenau. „Holocaustul prin gloanțe“, comis de naziști cu precădere în Uniunea Sovietică, este reconstituit prin numeroase relatări ale supraviețuitorilor și ale martorilor, în vreme ce legile antisemite care pregătesc Shoah-ul sunt analizate în detaliu.
„Tot acest proces genocidal – discriminarea, eliminarea din societate, ghetoizarea, înfometarea, împușcarea, gazarea – a început însă prin discurs. Orice genocid este, la început, un genocid al cuvintelor“ – iată avertismentul oferit de această nouă istorie a Holocaustului. „Ceea ce nu au înțeles toți cei care îl aclamau pe Hitler – inclusiv Heidegger, care avea toate datele să înțeleagă – era faptul că desființarea unui om, așa cum o numește Primo Levi, însemna în fapt desființarea întregii umanități. Că acesta era chiar opusul principiului talmudic rostit ulterior în onoarea salvatorilor din Holocaust – precum Oskar Schindler sau Raoul Wallenberg: Cine salvează o viață salvează lumea întreagă. Cine desființează un om desființează umanitatea întreagă. Acesta a fost marele truc al Führerului. Toți ceilalți – proclamați de la Berlin ca fiind aleși, rase superioare, supraoameni – s-au năpustit la chemarea acestuia asupra evreului, care, spunea Hitler, era mai-puțin-om decât ei. Surpriză însă: evreul era un om ca toți oamenii, iar dezumanizarea lui era doar un șiretlic prin care oricine altcineva devenea dezumanizabil.“
Ovidiu Raețchi a absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, două programe de masterat – „Spațiul Islamic” de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, respectiv „Cultură și civilizație ebraică” de la Facultatea de Litere, ambele din cadrul Universității din București. În prezent urmează două programe de școală doctorală la Facultatea de Științe Politice – SNSPA cu tema de cercetare: „Între moderare şi jihadism. Un secol de căutări ideologice pentru Fraţii Musulmani” , respectiv Facultatea de Istorie – Universitatea București cu tema de cercetare: „Procesul de pace egipteano-israelian. Canale secrete de negociere premergătoare acordurilor de Camp David (septembrie 1978): filiera românească, filiera marocană şi iniţiativele lui Nahum Goldmann (Congresul Mondial Evreiesc)”.
Ovidiu Raeţchi a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă publicată, luni, 31 ianuarie 2022, în Monitorul Oficial. Ovidiu Raeţchi a avut două mandate de parlamentar în camera Deputaților, între 2012 și 2020. În al doilea mandat, el a fost vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din partea PNL.
Trimite articolul
Xdeci politrucul ăsta trist, educat la școala de dans mărunt și palme multe a descoperit holocaustul în 2020 și vine să ne spună despre el? așa, bateți-vă joc de holocaust, ca să facă tristul ăsta puncte electorale, și apoi scandalizați-vă că vin nebunii de la aur și spun că nici nu există. auzi, ne scrie ovidiu istoria holocaustului, ca să nu uităm. și mai bagă și gume de mestecat filozofice, cică ”desființarea omului”. profundule care ești tu profund. muie ție, clovnule.