Invitați la eveniment: Virgil Bercea – PS Episcopul greco-catolic de Oradea, prof. univ. dr. Aurel Chiriac, prof. Crăciun Parasca – etnolog și Mircea Bradu – scriitor.
Ion Bradu (1911 – 1990) s-a născut în Nojorid, lângă Oradea, sat în care a urmat cursurile primare sub îndrumarea învăţătorului Gavril Pop, care i-a insuflat dragostea pentru folclor şi l-a îndemnat – în anii când era elev la Oradea – să-și publice primele culegeri de poezii populare în revista „Izvoraşul”, care apărea la Blaj (1928). Se înscrie la Şcoala Normală Unită din Oradea (1924) unde, împreună cu alţi colegi de clasă, pune bazele publicaţiei „Doina Crişurilor”, unde se redacta şi folclor muzical, în acea vreme studiul muzicii fiind obligatoriu în şcolile pedagogice. După absolvire ajunge învăţător în Lăzăreni, unde funcţiona una dintre cele mai vechi şcoli din Bihor, cu tradiţii culturale puternice, printre altele aici înfiinţându-se de către studenţii orădeni (1875) celebrul cor „Hilaria”. În primul an de activitate înfiinţează o bibliotecă comunală, în 1941 publică prima monografie sătească alcătuită după normele ştiinţifice ale marelui sociolog Henri H. Stahl, dedicată comunei Lăzăreni, activează corul căminului cultural şi continuă activitatea publicistică în ziarele şi revistele orădene „Familia”, „Albina”, „Gazeta de Vest”, „Beiuşul”, „Crişul Negru”, „Izvoraşul”. Începe cel de-al doilea război mondial şi, ca toţi dascălii, este chemat sub arme, la „Vânătorii de munte”. În 1944 este făcut prizonier şi, după aproape patru ani petrecuţi în lagăr, revine la catedră, în Lăzăreni. Nu peste mult este numit inspector la Comitetul de Cultură în Oradea şi de două ori director la Biblioteca Judeţeană Oradea. Publică 12 cărţi dedicate folclorului, două discuri cu tradiţii româneşti pentru străinătate şi are o prezenţă deosebită în acţiunile culturale din judeţ. În 1962 alcătuieşte Calendarul datinilor şi obiceiurilor străbune”, iar în 1968 iniţiază „Zilele folclorului bihorean”. Decedează la Oradea în 1990.
Citiți principiile noastre de moderare aici!