Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, împreună cu Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea-Chișinău, vă invită joi, 25 mai, de la ora 18.00, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, la un nou eveniment din seria Cartea lunii. De data aceasta va fi prezentat volumul „Cruciada împotriva lui Stefan cel Mare. Codrii Cosminului 1497”, apărut la Editura Humanitas în anul 2022, autor fiind dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române.
În urmă cu câțiva ani, medievistul Liviu Cîmpeanu descoperea în Arhiva Secretă de Stat a Moștenirii Culturale Prusace, manuscrisele lui Liborius Nacker, secretarul general al Ordinului Teuton, cuprinzând Jurnalul de campanie al cavalerilor teutoni care l-au însoțit pe regele polon.
Volumul de față povestește și explică, pentru un public mai larg, nu doar campania din 1497 și bătălia decisivă, ci și întregul șir de evenimente care a condus la această luptă, pornind chiar dinainte de domnia lui Ștefan cel Mare. Pe lângă Jurnalul lui Liborius Nacker, analiza se bazează pe izvoare moldovenești, muntene, polone, otomane, ungare, occidentale, din care reiese urzeala de relații politice și militare din Europa răsăriteană a secolului al XV-lea.
Până la sfârșit, cititorul va fi uimit să afle că la Codrii Cosminului, alături de armata profesionistă a lui Ștefan cel Mare, au luptat trupe otomane și tătare, într-o alianță care cuprindea și Muntenia, Rusia și Ungaria, iar inamicii săi au fost Polonia, Lituania și Ordinul Teuton. Aceste alianțe se vor menține în anii următori; războiul a continuat până la moartea voievodului Moldovei.
Cartea va fi prezentată atât de dr. Florina Ciure, şef Secție Istorie la Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, director al Școlii Doctorale de Istorie a Universității din Oradea, cât și de autor. Intrarea este liberă.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!