Activitatea a început în Sala Festivă a instituţiei de învăţământ, prin intonarea Imnului Uniunii Europene- un fragment din simfonia Odă bucuriei, de Ludwig van Beethoven. Pe timpul derulării imnului, au fost trecute în revistă cele 28 de state membre ale UE, cu capitalele şi steagurile lor.
Profesoara Carmen Ungur-Brehoi a prezentat un material powerpoint cu istoricul şi cu însemnătatea Uniunii Europene. „A fost o informare educativă, interactivă, atât în limba engleză, cât şi în română, pe placul elevilor, axată pe şansele lor de dezvoltare, pe posibilitea de a studia în Uniune”, a spus aceasta. Cu această ocazie, profesoara Mariana Şandor a expus rezultatele unui proiect European pe care şcoala îl desfăşoară în present, în Spania, la Malaga.
A urmat un moment artistic, cu poezii în limba engleză legate de Europa. Au recitat elevii Florica Tocai, Teodora Cionca, Carmen Tăşădan şi Biro Roland, din clasei a X-a E.
Manifestarea s-a mutat în curtea şcolii. Cel mai energic moment a fost când toţi cei prezenţi au primit baloane multicolore, înscripţionate cu mesaje optimiste. „Fiecare elev a ales un balon ce are legătură cu UE, precum diversitate, egalitate, libertate, şansă, pe care l-a eliberat în aer. Sperăm că prin mesajele noastre, care au ajuns la orădeni, să demonstrăm încă o dată că suntem europeni, uniţi prin diversitate”, a declarant directoarea Liceului Ioan Bococi, Ileana Varga.
Citiți principiile noastre de moderare aici!