Dornic să preia la oraş lacul muribund din 1 Mai, lăsând astfel alţi actori politici fără una dintre cele mai populare „jucării”, primarul Oradiei pune pe masă ameninţarea cu penalul. Sunt vizaţi „cei ce au emis autorizaţii cu încălcarea legii”, a lămurit edilul.
Din senin
După ce ani de zile a evitat să se pronunţe pe tema secării Lacului cu Nuferi din 1 Mai şi riscului de extincţie a speciilor endemice care-l populează, executivul local a căpătat de la Consiliul local, la finele săptămânii trecute, aprobarea de a porni demersurile pentru preluarea în custogie a ariei protejate. Cum proiectul cade în cotidianul citadin ca din senin, prima speculaţie a fost că primarul pregăteşte un nou referendum şi manevra din CL ar servi ca preambul. Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, edilul a evitat să pe pronunţe pe tema unei noi consultări populare cu finalitate unionistă. A detaliat, însă, interesul pentru aria protejată. Acesta e justificat şi prin alocările substanţiale din următorul exerciţiu financiar, prin POIM – Programul Operational Infrastructură Mare, pe programe de mediu.
Alianţe cu experţii
Interesul Primăriei pentru a prelua o zonă cu evidente sensibilităţi ştiinţifice a fost cu atât mai intrigant cu cât municipalitatea nu dispune de resursele umane necesare gestionării sitului. „Primăria se va asocia cu Universitatea, avem acordul Universităţii, şi cu Muzeul Ţării Crişurilor, fostul custode. Ei au oamenii calificaţi iar noi vom avea resursele şi forţa de a face ceea ce trebuie, respectiv să protejăm acest zăcământ de apă geotermală pe de o parte şi pe de altă parte să facem amenajările necesare acolo pentru ca zona să poată fi vizitată de turişti sau de cei interesaţi”, e explicaţia oferită de primar. „În niciun caz un ong nu va putea face asta, pentru că nu au făcut deloc până acum şi nu au resurse”, a mai adăugat acesta, sintetizându-şi opinia despre sectorul nonguvernamental.
Penal
Bolojan nu vede nicio problemă în ambiţia unei primării de a gestiona un obiectiv de pe teritoriul administrativ al altei localităţi: „insitituţional, autorităţile din România au în gestiune acest gen de situri. Faptul că nu e pe teritoriul nostru nu ne împiedică cu nimic câtă vreme zăcământul acvifer de acolo e legat cu cel din Oradea”.
Întrebat dacă va continua demersurile începute de Prefectură pentru a depista entităţile care exploatează apa geotermală, Bolojan a ales să ridice miza: „probabil că noi va trebui să facem nişte plângeri penale împotriva celor care au eliberat autorizaţii cu încălcarea legii, astfel încât există o exploatare excesivă, de câteva ori mai mare decât capacitatea reglementată a zăcământului. Există rapoarte fără echivoc care arată că aceasta e cauza pentru care lacul a secat şi nu lipsa ploii sau alte fenomene”. Invitat să dea exemple concrete, edilul a devenit, brusc, misterios: verificaţi cine dă avize, a fost îndemnul său spre presă.
Conform procedurii, una dintre instituţiile importante, cu un cuvânt greu de spus în expoatarea resurselor subterane este ANRM – Agenţia Naţională a Reurselor Minerale.
Procedura legală
În vreme ce, la nivel naţional este o întreagă fierbere din cauza refuzului Ministerului Mediului de a încheia contracte pe termen lung cu custozii de arii protejate – tocmai în aşteptarea puhoiului de bani europeni, Bolojan pare încrezător că Oradea va primi în gestiune lacul din 1 Mai.
„Noi trebuie să derulăm procedura legală de preluare a acestei chestiuni. Când Ministerul Mediului va lansa procedura, noi vom participa”, declară primarul.
În prezent, Lacul cu Nuferi este un fel de teren al nimănui. Lipsit de sprijinul consistent al autoriotăţilor jueţene, Muzeul Ţării Crişurilor a depus armele în lupta pentru salvarea zonei protejate. Aceasta a trecut, acum, la Agenţia de Mediu care nu are nici resurse nici capacitatea de a o gestiona corespunzător.
Citiți principiile noastre de moderare aici!