“Şi mâine, şi poimâine, şi luni… va fi tot aşa: cu flori, cu-mbrăţişări, cu poezii?” Întrebarea, spontană şi plină de înţelepciune, a fost rostită vineri de mulţi dintre prichindeii Colegiului Naţional „Arany Janos” din Salonta. Cei care au primit-o ca lecţie de viaţă au participat la prima Serbare de 8 Martie dedicată „zânelor protectoare” cu statut de mămică, bunicuţă sau mătuşică de către micuţii şcolari din clasele 0 şi I.
Emoţia, meticulozitatea şi responsabilitatea cu care elevii din ciclul primar au pus în scenă Povestea Dragostei de Mamă, printr-un curcubeu de scenarii şi scenografii atent regizate de doamnele învăţătoare („mămicile de dimineaţă”), au transformat colegiul salontan într-un mic Eden.
„Hitul” zilei de vineri, 8 Martie, a fost «De Ziua ta, Mămico…», cântecel regăsit în marea majoritate a repertoriului serbărilor. Nici „Alunelu’, Alunelu’, hai la joc!” nu a scăpat de pantofiorii năzdrăvani, cântecelul fiind preferatul dansatorilor şcolari care, în finalul serbărilor-maraton cu flori, zâne, iepuraşi, fluturaşi, gândăcei, grădinari şi celebri recitatori de poezii, a fost bătut cu putere în podea. Momentul special al fiecărei serbări l-a reprezentat „Rugăciunea de binecuvântare pentru mămica mea”.
Nicio mamă sau bunicuţă n-a reuşit să plece acasă cu batista uscată. Şi poate cea mai udă batistă, înmuiată în lacrimi de bucurie şi emoţii de mamă şi profesoară, a fost a doamnei directoare Zoe Nagy, managerul Colegiului naţional din Salonta. Ca o „regină-mamă”, pe tot parcursul zilei, doamna Zoe Nagy a vizitat toţi „fagurii” claselor primare şi gimnaziale din „stupul” educaţional.
Zi cu adevărat de suflet
„Pentru unii a devenit o obişnuinţă, pentru alţii un eveniment comercial, pentru mulţi o zi în calendar cu un protocol formal care se încheie cu o sărutare sau o îmbrăţişare, toate asortate cu o floare. Dar pentru noi – elevii, părinţii şi dascălii claselor din ciclul primar, Ziua de 8 Martie reprezintă Ziua Dragostei şi a Recunoştinţei. Este Ziua dedicată exclusiv fiinţei care ne-a dat viaţă, celei care ne-a învăţat primul pas, primul cuvânt – «Mulţumesc!», prima propoziţie scrisă – «Te iubesc, scumpă mamă!». Mă bucur că astăzi, alături de mămici şi bunici, îi regăsesc la fel de emoţionaţi pe tăticii elevilor mei din Clasa I B. Familia, unită şi iubitoare, este singura în măsură să dea strălucire valorii unui copil”, ne-a declarat învăţătoarea Marioara Herpuţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!