Orădenii care intenţioneză să-şi mai facă cumpărăturile la PIC, trebuie să o lase baltă. La nici doi ani de la inaugurare, Hypermarket PIC a pus lacăt pe magazinul de la Oradea. Intrarea în parcarea hypermarketului orădean este închisă, pe ea fiind afişat în patru limbi cuvântul „Închis”. Doar un paznic mai păzeşte intrarea în parcarea magazinului care s-a vrut iniţial unul dintre cele mai mari de pe piaţa orădeană.
Ceea ce era considerat o concurenţă serioasă pentru Real Hypermarket s-a dovedit a fi doar un mare bluff. În ultima vreme, lucrurile la PIC au mers foarte prost. Marfa a fost tot mai puţină, salariile angajaţilor plătite în întârziere cu câteva luni. Din cauza datoriilor s-a tăiat chiar şi apa.
Cauze
Motivele pentru care PIC nu a prins la cumpărătorii orădeni sunt variate. În primul rând proasta locaţie. Conducerea PIC a considerat că amplasarea magazinului pe Calea Borşului va atrage inclusiv cumpărători din Ungaria. Produsele aveau denumirile trecute chiar şi în limba maghiară. Patronii PIC nu ştiau că orădenii preferă să parcurgă mai mult cu câţiva kilometri pentru a-şi face cumpărăturile în Ungaria, unde produsele erau mai calitative şi chiar mai ieftine.
Apoi, amplasarea era proastă chiar şi pentru orădenii, cu toate că erau asigurate mijloace de transport gratuite. Nu în ultimul rând a contat varietatea produselor şi preţurile. La apariţia PIC pe piaţa orădeană, concurenţa, Real, a plusat atât la număr de produse cât şi la promoţii. Mai mult, Real a mai inaugurat încă un hypermarket la Oradea. Ulterior alt mare retailer şi-a făcut intrarea pe piaţa orădeană cu două hypermarketuri. Este vorba de Carrefour.
Criza economică a contribuit, de asemenea, la căderea PIC Oradea. Hypermarketul nu mai reuşea să plătească la timp furnizorii. Aceştia au refuzat să mai dea marfă pe datorie. Astfel, pe rafturile magazinului puteau fi văzute băuturi la raionul de mezeluri şi brânzeturi sau orez la raionul de biscuiţi.
Nu în ultimul rând, arestarea patronului PIC, Cornel Penescu, a contat mult în alunecarea magazinului pe tobogan.
Două din cinci
Primul dintre hypermarketurile închise de PIC a fost cel din Brăila, la începutul lunii octombrie. Dragoş Stancu, managerul general PIC anunţa atunci că vinovată pentru închiderea magazinului este criza economică. „Criza economică fără precedent se reflectă prin scăderea abruptă a cererii de produse de larg consum şi prin accesul tot mai dificil la finanţarea bancară. În acest context, am fost nevoiţi să închidem un magazin.
De luni închidem şi la Oradea, din aceleaşi considerente. Toţi angajaţii magazinelor care se închid au intrat sau vor intra în şomaj. După redresarea economică, angajaţii de top, cu performanţe, vor reveni la serviciu, iar pentru restul locurilor de muncă vom face reangajări“, a declarat la începutul lunii octombrie Dragoş Stancu. PIC mai are deschise trei hypermarketuri.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!