Duminică, în jurul orei 00.30, pe drumul judeţean 764, în localitate bihoreană Curăţele, a fost depistat S.I., de 23 de ani, din comuna bihoreană Bunteşti, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, la solicitarea poliţiştilor, conducătorul autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilo-test. Totuşi conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Aceeaşi situaţie,dar alt protagonist a fost sâmbătă, în jurul orei 03.00, pe drumul judeţean 190, în localitatea bihoreană Săldăbagiu de Barcău. Acolo M.F., de 35 de ani, din comuna Abram, Judeţul Bihor, conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilo-test, a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cauze au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările continuă.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!